Data publicării:

CFR, lucrări pe Valea Prahovei, pe linia Bucureşti - Braşov

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

CFR SA execută o serie de lucrări în zona podului feroviar de la Bobolia, costurile, în valoare de 3,7 milioane de lei, fiind suportate de companie. 

Potrivit unui comunicat al CFR SA, lucrările pentru punere în siguranţă a pragului de fund şi evitarea degradării podului situat pe linia CF Bucureşti - Ploieşti Vest - Câmpina, la km 89+140 (sat Bobolia), se execută în două etape. 

Prima etapă presupune elaborarea expertizei şi a proiectului tehnic (pentru ambele etape de lucrări), lucrări de realizare a digului de protecţie de pe malul stâng, din aval spre amonte, şi lucrări de calibrare a albiei şi de deviere a cursului apei pe noua albie. Termenul pentru finalizarea primei etape este luna noiembrie 2018. 

Ce prevede cea de-a doua etapă a proiectului

În cea de-a doua etapă se vor executa lucrări de refacere a pragului de fund şi, în funcţie de recomandările expertizei tehnice, alte lucrări pentru punerea în siguranţă a obiectivului. "Menţionăm faptul că lucrările sunt finanţate din fonduri proprii ale companiei, iar valoarea financiară a lucrărilor este de 3,7 milioane lei", precizează compania. 

CFR SA reaminteşte că, în urma fenomenelor meteorologice din luna iulie şi a creşterii debitului râului Prahova, a fost afectat pragul de fund al podului, primele măsuri împotriva afuierii (eroziune laterală în malul friabil al unui râu, urmată de o prăbuşire; eroziune accentuată în jurul unui obstacol din albia unui râu, la creşterea vitezei apei - n. r.) fiind luate de companie în cursul săptămânii 23 - 27 iulie 2018, prin protejarea pilelor, afectate de viiturile puternice, cu traverse din beton. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel