Data actualizării:
Data publicării:

CFR Cluj - Rennes: Dan Petrescu nu crede în șansele echipei sale

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
Dan Petrescu. Foto: @cfr1907 - FB
Dan Petrescu. Foto: @cfr1907 - FB

Dan Petrescu s-a arătat foarte pesimist înaintea meciului de joi cu Rennes, chiar dacă echipa sa are mari șanse să câștige.

Dan Petrescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şi în situaţia în care echipa sa va învinge Rennes, joi, în Grupa E a Europa League la fotbal, va păstra tot şansa a treia în ceea ce priveşte calificarea în 'primăvara europeană'.

"Dacă vom bate, vom avea tot şansa a treia, pentru că dacă Lazio o bate pe Celtic nu este nicio diferenţă, noi vom juca apoi la Lazio, unde este foarte greu de câştigat, şi apoi avem ultimul meci acasă cu Celtic, care pierde foarte greu meciuri. Noi suntem în urmă cu vreo 40 de milioane de euro faţă de orice echipă cu care jucăm, la buget. Raphinha, extrema dreaptă a lui Rennes a costat 25 de milioane, bugetul nostru pe doi ani jumate, ca să nu zic trei ani. Despre ce vorbim aici? Noi jucăm cu Clinceni şi suntem favoriţi cerţi, dar apoi Rennes e favorită, Celtic e favorită. Noi avem ultima şansă, asta este realitatea, bugetul vorbeşte în fotbal, restul e vrăjeală. Dacă ai bani, ai de toate, dacă nu, e greu să faci performanţă. De aceea noi suntem în urma lui Rennes, în urmă lui Lazio şi în urma lui Celtic şi în urma tuturor din grupele Europa League", a declarat Petrescu.

”Asta e realitatea”

Tehnicianul a precizat că în absolut toate partidele pe care le-a disputat în acest sezon în cupele europene, formaţia sa a fost outsider.

"Dacă facem rezultate, bravo băieţilor, bravo la toată lumea. CFR are a patra şansă în această grupă, asta este realitatea. Şi când am jucat cu Slavia Praga am avut a doua şansă, clar şi aşa va fi în continuare. Când o să ajungem să avem şi noi buget de 40 de milioane de euro, credeţi că o să vă mint să spun că suntem mai slabi? În cupele europene cu toate echipele cu care am jucat, şi ăsta cred că este al 13-lea meci, dacă nu mă înşel, noi am avut şansa a doua, pentru că bugetul clubului este mult mai mic decât bugetul lor, asta este realitatea", a mai spus Dan Petrescu.

După trei meciuri disputate în grupă, CFR Cluj ocupă poziţia a doua în clasament, cu 6 puncte, după Celtic, fiind urmată de Lazio şi Rennes.

CFR Cluj va întâlni joi, pe teren propriu, de la ora 19:55, formaţia franceză Rennes, într-un meci din cadrul Grupei E a Europa League.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel