Președintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, luni seară, că Victor Ponta nu a făcut, de când este premier, decât să apară la televiziuni şi să se comporte ca o ţaţă, el adăugând că România a nu a avut, de 22 de ani, niciun prim-ministru măscărici.
"România a nu a avut, de 22 de ani, niciun prim-ministru măscărici. Au fost unii mai buni, au fost unii mai slabi, dar s-au prezentat cu declaraţii clare pentru ţară. Nu aştept de la domnul Ponta să ajungă la faza în care să facă o declaraţie clară, astfel încât românii să ştie ce îi aşteaptă", a spus Preda pentru Mediafax.El a arătat că Victor Ponta nu face decât să apară pe televiziuni "şi să se comporte tot timpul ca o ţaţă".
Preda l-a criticat pe Ponta pentru afirmaţiile pe tema POSDRU. "Ar fi inadmisibil pentru un prim-ministru european şi nu numai să ieşi cu declaraţii de la sediul Guvernului pentru naţiune care să vizeze discuţii informale premergătoare unui act de la Comisia Europeană. Dar în cazul domnului Ponta nu se pune problema respectării unui astfel de comportament, deoarece, de când a preluat funcţia, nu a făcut decât să apară pe televiziuni şi să se comporte ca o ţaţă", a adăugat Preda.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la sediul USL, că foştii miniştri ai Muncii Ioan Botiş, Sebastian Lăzăroiu şi Sulfina Barbu au dat cea mai mare gaură bugetului României pe care a identificat-o până în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea