Data publicării:

Cezar Preda, de la PDL îi critică pe miniştrii care vor „capul“ lui Boc

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Cezar-Preda
Cezar-Preda

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda crede că este "ieşită din comun" poziţia unor miniştri care cer „capul“ premierului Boc şi nu consideră oportună schimbarea şefului Executivului cu un tehnocrat, susţinând, într-o declaraţie acordată miercuri RFI, că discuţiile privind reformarea PDL ar trebui purtate în interiorul partidului, iar nu în public.

Vicepreşedintele PDL a spus că numai un partid majoritar decide momentul şi modalitatea de a face schimbări în interiorul Cabinetului şi a subliniat că în nici un caz nu trebuie găsit un premier tehnocrat într-un asemenea moment. „Nu se predă ştafeta la mijlocul drumului“, a punctat Preda, citat de Agerpres.

Preda a declarat că el nu trebuie să-şi aleagă momentele în care îl susţine pe Boc şi Cabinetul său ghidându-se după sugestiile şefului statului. "Eu am un prim-ministru, am un Guvern pe care-l susţin şi cu asta merg înainte în reforma statului. Nu ştiu ce să vă spun eu, dacă trebuie să-mi aleg momentele după ce caută domnul preşedinte! Domnul preşedinte să caute, ce problemă am eu ?", a mai spus democrat-liberalul.

Citeşte şi:

Stolojan îl apără pe premier: Preşedintele partidului să fie şi prim ministru. Boc e nepotrivit pentru unii, pentru că e corect

Şi fostul premier Theodor Stolojan, prim-vicepreşedinte al PDL, i-a luat apărarea, săptămâna trecută, lui Emil Boc, declarând că îşi menţine opinia conform căreia premierul trebuie să fie şi preşedintele partidului de guvernare, arătând că Emil Boc „este nepotrivit pentru unii, pentru că este un om corect“.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel