Cezar Ouatu s-a epilat pe piept pentru Eurovision
Cezar Ouatu, reprezentantul României care va intra în semifinala de joi de la Malmo, vrea să aibă o apariție memorabilă. Într-o ținută care aduce mai mult a rochie, cu un decolteu generos, românul a decis să se epileze pe piept.
Joi, când va cânta în a doua semifinală Eurovision, Cezar Ouatu nu va avea doar un show de excepţie, desprins, parcă, din filmele SF, ci şi o ţinută şocantă: o imensă rochie neagră, cu un decolteu adânc, scrie libertatea.ro.
Atent la cel mai mic detaliu, contratenorul nu a vrut să lase la voia întâmplării apariţia sa pe scenă, aşa că a luat o decizie dureroasă. La propriu, căci s-a epilat pe piept şi a trebuit să suporte ceara fierbinte.
Piesa cu care Cezar participă la Eurovision, “It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur), este una controversată, presa engleză desfiinţându-l ca solist.
Ziariştii de la Daily Mirror au susţinut, după ce i-au ascultat interpretarea: “Tânărul stoarce începutul piesei precum un cântăreţ de restaurant surescitat, înainte de a lansa un falsetto care ar putea să spargă pahare”. De altfel, și jurnalistul CT Popescu l-a parodiat într-o emisiune de radio pe Ouatu pentru melodia care reprezintă România la Malmo.
Citește și: Eurovision 2013: Moldova, în finală. Vezi câștigătorii primei semifinale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News