Data actualizării:
Data publicării:

CExN PSD. Bogdan Chirieac: Ce nu spune Liviu Dragnea. Efect devastator

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat care este marea vină a lui Liviu Dragnea. 

”Se va întâmpla exact ceea ce vrea președintele Liviu Dragnea în acest moment. Numai dânsul știe ce vrea, fiindcă puciștii din PSD, cei care ar fi tentați, în acest moment, să-l dea jos pe Liviu Dragnea și să provoace căderea Guvernului Dăncilă nu au încă masa critică, poate peste trei luni o să o aibă, dar acum, când vorbim, nu o au. Aripa statului subteran din PSD, pusă pe listă de dl Liviu Dragnea în 2016, nu are suficientă masă critică. Unii au plecat la dl Ponta, nu mai sunt în partid, în interior, le e greu să-l lovească pe Liviu Dragnea din această poziție. Cred că Liviu Dragnea își va depune mandatul de președinte al PSD, CEx-ul va vota, iar Liviu Dragnea va primi un nou vot de încredere, asta cred că se va întâmpla, cu o majoritate confortabilă.” a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3. 

”Marea vină a lui Liviu Dragnea”

”Nu vorbim despre lege. Este marea vină a lui Liviu Dragnea că nu a spus de la bun început că România se află într-un război, româno-român. Nu este o acțiune a justiției, este o acțiune de luptă, o bătălie câștigată de statul subteran. Dacă nu erau femeile care lipeau afișe la PSD, era altceva. Orice ar fi fost, nu s-ar fi acceptat o soluție legală, logică, normală, nu! El trebuia condamnat cu orice preț. Aici nu s-a comunicat. În momentul în care ești într-o bătălie cu membrii unui stat subteran care vor cu orice preț să-și salveze privilegiile în numele luptei anticorupție, e clar că trebuia să faci ceea ce trebuia. Nehotărârea, încercarea de a merge pe burtă și pe coate, toate lucrurile acestea au un efect devastator la sfârșit” a mai subliniat analistul politic, referindu-se la condamnarea lui Liviu Dragnea. 

Președintele PSD a fost condamnat la 3 ani și șase luni, după ce a fost anulată suspendarea pedepsei din dosarul Referendumul și s-au comasat pedepsele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel