CExN al PSD se reuneşte luni. Iordache: ”Trebuie să vedem ce se întâmplă”
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte luni de la ora 14,00, la Palatul Parlamentului pentru a discuta agenda din zilele următoare și a analiza situația unor organizații.
Social-democraţii ar urma să discute situaţia organizaţiilor din care au plecat parlamentari, şefi de filiale, cum este cazul organizaţiilor de la Braşov şi Caraş Severin, dar şi agenda acţiunilor din perioada următoare, vizând dezbaterea proiectul de buget pe anul viitor care urmează să vină la Parlament şi moţiunea de cenzură pe care opoziţia intenţionează să o depună. 'Trebuie să vedem ce se întâmplă în organizaţiile în care au plecat câţiva colegi, cum e Braşovul, cum e Caraş, deci discutăm chestiuni organizatorice, dar şi chestiuni care vizează activitatea următoare: agenda, program, moţiunea de cenzură, buget', a precizat duminică, pentru Agerpres, vicepreşedintele PSD Florin Iordache.
Joi, premierul Viorica Dăncilă a precizat că va prezenta rezultatele prezenţei Guvernului la Bruxelles.
'Hotărârile se iau în acest for şi este important ca în acest for să luăm anumite hotărâri. Ştiţi foarte bine suntem un Guvern politic, trebuie să le spun şi celor din CExN care au fost rezultatele prezenţei noastre la Bruxelles, la întâlnirea cu Colegiul Comisarilor. Acelaşi lucru l-am prezentat şi domnului preşedinte Liviu Dragnea şi acelaşi lucru vrem să-l prezentăm şi în faţa Comitetului Executiv. Aşa este normal - să facem un raport al activităţii noastre şi al modului în care este pregătit Guvernul pentru preluarea Preşedinţiei, dar şi al faptului că acolo s-a văzut cu adevărat cine are dreptate. Toţi au remarcat că suntem bine pregătiţi, iar Guvernul României este printre guvernele care intră în această Preşedinţie rotativă cel mai bine pregătit', a spus atunci Dăncilă, după o întâlnire cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Ea a afirmat că pe ordinea de zi a CExN nu se află o discuţie pe amnistie şi graţiere. Şedinţa CExN al PSD are loc în contextul în care Guvernul a sesizat la Curtea Constituţională faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a luat o decizie cu privire la numirea noilor miniştri la Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Lia Olguţa Vasilescu).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News