Data publicării:

CEx PSD. Paul Stănescu, solicitare cerută în cadrul ședinței. Ce s-a întâmplat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Paul Stănescu/ Foto Agerpres
Paul Stănescu/ Foto Agerpres

Paul Stănescu a cerut, joi, în cadrul ședinței Comitextului Executiv al PSD, amânarea alegerii conducerii PSD pentru un Congres ulterior celui de pe 29 iunie, însă propunerea fostului președinte executiv nu a avut susținerea majorității din CEx, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.

Paul Stănescu a solicitat în cadrul Comitetului Executiv al PSD amânarea alegerii conducerii PSD, programată pentru data de 29 iunie, la un Congres ce ar urma să se țină la o dată ulterioară, potrivit unor surse politice.

Potrivit acestora, cererea sa nu a avut susținerea necesară în cadrul Comitetului Executiv al partidului.

"Nu are rezonanță (solicitarea-n.red.)", au spus sursele, pentru Mediafax.

Anterior, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că o eventuală amânare a Congresului PSD ține de plenul Comitetului Executiv de joi, însă trebuie ținut cont și de opinia majoritară constituită în ședința precedentă, când s-a stabilit organizarea acestui congres pe 29 iunie. Pe de altă parte, vicepreședintele PSD Marian Oprișan a declarat, joi, că nu este de acord cu o eventuală amânare a ședinței Congresului PSD, precizând că social democrații nu sunt răzgândaci, iar decizia luată în Comitetul Executiv al formațiunii trebuie respectată.

La ora transmiterii știrii, social democrații se află în ședința Comitetului Executiv PSD.

Vezi și: Încă un deputat PSD a trecut la Pro România, înaintea moțiunii de cenzură

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel