Data actualizării:
Data publicării:

CEx PSD. Dumitru Buzatu: Majoritatea colegilor s-au pronunțat

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dumitru Buzatu
Dumitru Buzatu

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a făcut declarații înaintea de ședința CEx PSD.

'În principiu, avem deja nişte hotărâri luate şi rediscutarea acestor hotărâri ţine doar de plenul CExN. Vom vedea care sunt opiniile. Trebuie să revenim la principii. Congresele sunt oportune de câte ori se iveşte o ocazie sau o situaţie de criză. Sigur nu trebuie să exagerăm cu organizarea forului statutar cel mai înalt al PSD. Totuşi, nu putem evita lucrul acesta, dacă o majoritatea constituită în cadrul CExN decide într-un anumit fel. E nevoie de o revenire la baza noastră, un congres extraordinar care să modifice statutul şi să ne dea posibilitatea să ne adresăm membrilor noştri din fiecare organizaţie, ca apoi să urcăm până la alegerea noii conduceri statutare, evident, pe baza unui statut modificat. Adică un congres extraordinar nu-l putem ocoli. Majoritatea colegilor noştri s-a pronunţat pentru modificarea statului iar lucrul acesta ne dă o orientare pe care CExN va trebui să o urmeze. (...) Trebuie să punem argumentele pe masă',  a spus Dumitru Buzatu, înainte de întâlnirea cu liderii PSD.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit, astăzi, de la ora 11.00, iar subiectul principal de discuție ar fi pregătirile pentru Congresul din 29 iunie, care va avea loc la Sala Palatului și la care sunt așteptați să participe între 3.000 și 4.000 de delegați,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel