Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) va participa, în perioada 13-16 aprilie 2021, cu o echipă de specialişti la exerciţiul internaţional de apărare cibernetică Locked Shiels 2021, informează Agerpres.
Exerciţiul este planificat şi organizat de Centrul de Excelenţă NATO pentru Apărare Cibernetică (Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence - CCDCOE) din Tallinn, Estonia, şi s-a desfăşurat în fiecare an începând cu 2010, cu excepţia ediţiei din 2020, care a fost amânată din cauza pandemiei. Exerciţiul de anul acesta reuneşte, în mediul online, peste 25 de echipe din state aliate şi partenere, formate din profesionişti ai domeniului, militari şi civili.
Conform unui comunicat postat pe site-ul CERT-RO, România participă pentru prima dată la exerciţiul Locked Shields, cu o echipă de specialişti proveniţi atât din sectorul public, cât şi din cel privat, coordonaţi de Agenţia de Apărare Cibernetică din Comandamentul Apărării Cibernetice.
Acțiune internațională pentru eficientizarea răspunsului la pericolele cibernetice
Scopul general al exerciţiului este acela de a îmbunătăţi modalităţile de acţiune ale specialiştilor în securitate cibernetică, în cadrul unor echipe largi, interdepartamentale şi multidisciplinare, având ca obiectiv protejarea în timp real a reţelelor de tehnologia informaţiei şi infrastructurilor critice naţionale, împotriva unor atacuri cibernetice multiple şi multidirecţionale.
Locked Shields 2021 urmăreşte atingerea scopului declarat prin utilizarea unui scenariu realist, folosirea unor tehnologii specifice de ultimă oră şi simularea întregii complexităţi a unor incidente cibernetice masive, incluzând domeniile de decizie strategică, juridic şi comunicare publică.
"Participarea la exerciţiul Locked Shields 2021 oferă un bun prilej pentru perfecţionarea pregătirii comune a tuturor participanţilor, prin lucrul într-un mediu provocator şi exigent, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii, rezilienţei şi a performanţei structurilor de apărare cibernetică, comandă şi control, juridice şi de relaţii publice ale statelor, pentru a putea răspunde prompt şi eficient la orice incident de natură cibernetică", se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA