Cererea Transnistriei de alipire la Rusia este contraproductivă, spune președintele Moldovei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova,  a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Chişinău că a luat cunoştinţă de declaraţiile Sovietului Suprem al Transnistriei, calificând aceste acţiuni drept "contraproductive".

În prezent, Transnistria nu se încadrează în prevederile unui proiect de lege al Dumei de Stat ruse, care înlesneşte anexarea de teritorii străine, în anumite condiţii. Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, susţine însă că Sovietul Suprem al Transnistriei nu a ratificat oficial acest demers, care pare unul personal al lui Burla.

"Am luat cunoştinţă despre ceea ce a declarat aşa-numitul Soviet Suprem al Transnistriei. Cred că astfel de acţiuni sunt contraproductive şi nu aduc bine Republicii Moldova şi nici Rusiei. Aceste acţiuni nu duc la păstrarea acelei imagini internaţionale pe care o avea până acum Rusia. Acţiunile de genul intenţiei şefului Sovietului Suprem de la Tiraspol nu sunt benefice nici pentru Federaţia Rusă", a spus preşedintele moldovean.

Referitor la referendumul din 16 martie din Crimeea, Timofti a declarat că Moldova nu recunoaşte acest demers, considerându-l ilegal. "Poziţia Republicii Moldova este următoarea: noi calificăm drept ilegal şi nu recunoaştem rezultatele aşa-numitului referendum cu privire la statutul Peninsulei Crimeea. Reconfirmăm sprijinul ferm pentru integritatea şi suveranitatea teritorială a Ucrainei. Considerăm că orice decizie aprobată în baza acestui aşa-zis referendum nu este nici legitimă, nici legală din punct de vedere al dreptului internaţional".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel