Data publicării:

Cererea de arestare preventivă a lui Nicolae Păun, amânată

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru sâmbătă pronunţarea unei decizii pe cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor ''Pro Europa'', urmărit penal pentru fapte de corupţie în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene. 

Solicitarea DNA a fost judecată vineri, însă instanţa a amânat pronunţarea pentru sâmbătă.Între timp, Nicolae Păun a părăsit sediul instanţei, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere de 24 de ore.

Nicolae Păun a fost reţinut joi în dosarul în care mai este cercetat şi deputatul Mădălin Voicu, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălarea banilor; efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia; cumpărare de influenţă şi influenţarea declaraţiilor.

De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscală şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Potrivit DNA, la iniţiativa Asociaţiei Partida Romilor 'Pro Europa', a fost realizat, în toate judeţele României, în perioada 2010 - 2013, proiectul 'Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi', cu finanţare din fonduri europene.

Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă şi implicarea, în iniţiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

DNA susţine că grupul ţintă, reprezentând 3.296 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii, aceştia din urmă neavând cunoştinţă despre faptul că au făcut parte din acest grup.

Procurorii mai arată că Nicolae Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociaţia Partida Romilor 'Pro Europa', iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.

Anchetatorii mai declară că sumele acordate ca finanţare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu total de aproape 12,4 milioane lei (aproximativ 11 milioane lei reprezentând fonduri europene şi aproape 1,5 milioane lei de la bugetul de stat), având în vedere operaţiunile ilicite derulate de conducerea asociaţiei şi de către managementul proiectului.

În plus, tot prin Asociaţia Partida Romilor 'Pro Europa', în perioada 2010 - 2013, s-a derulat şi proiectul intitulat 'Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine', cu finanţare din fonduri europene, ce avea ca obiectiv sprijin pentru integrarea socio-profesională şi accesul la o calificare relevantă pe piaţa muncii pentru şomerii tineri, de lungă durată, şi persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din nouă judeţe ale ţării - Alba, Bacău, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Mureş şi Vaslui.

DNA menţionează că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanţilor şi fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European şi din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanţare sunt neeligibile în integralitatea lor.

Procurorii au reţinut că a fost creat un prejudiciu de aproape 15 milioane lei (peste 13,3 milioane lei din bugetul Fondului Social European şi peste 1,5 milioane lei din bugetul naţional). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel