Ministerul Apărării Naţionale organizează, luni, ceremonii militare şi religioase în toată ţara, dedicate Zilei de 9 mai.
Potrivit unui comunicat, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va participa luni, începând cu ora 10.00, la ceremonia dedicată Zilei Independenţei de Stat a României, Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei, care se va desfăşura la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti.
Tot luni, vor mai fi organizate ceremonii militare şi religioase la Mormântul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol I, ora 08.30) şi la Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial (Universitatea Naţională de Apărare 'Carol I', ora 12.00) din Capitală.
În municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile unde sunt dislocate unităţi şi mari unităţi militare vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, cu participarea cadrelor militare în activitate, în rezervă şi în retragere, a veteranilor de război şi a reprezentanţilor autorităţilor publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky