Data publicării:
Ceremonie noi miniștri Guvern Tudose. Tăriceanu îl SFIDEAZĂ pe Iohannis
Călin Popescu Tăriceanu a luat o decizie-cheie în privința lui Klaus Iohannis.
Întrebat dacă va merge la Palatul Cotroceni pentru o posibilă ceremonie de învestire a noilor miniștri, Călin Popescu Tăriceanu a zis la România TV: "Nu am să mai merg la Cotroceni având în vedere declarațiile politice cu totul și cu totul nefirești pentru un președinte. Mă refer la declarațiile pe care Klaus Iohannis le-a făcut în ultima perioadă. A reluat acele formule care l-au consacrat în trecut. Este regretabil. Cred că este bine să ne vedem fiecare de preocupările sale principale".
Amintim că președintele Klaus Iohannis a spus săptâmâna trecută: "Persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în funcțiile statului. În politică nu funcționează prezumția de nevinovăție, cum funcționează în Justiție. Pentru un politician care merge în fața poporului este importantă integritatea".
Despre acest subiect, Călin Popescu Tăriceanu a zis: "Văd că prezumția de nevinovăție nu mai funcționează... și asta la cel mai înalt nivel. Este un lucru foarte grav pe care l-a sancționat și colega mea Steluța Cătăniciu. Într-o astfel de situație, ne trezim că DNA subțiază, în mod numeric, orice guvern pentru ca, după aceea, cum s-a mai întâmplat și în trecut, oameni care au fost supuși oprobriului public, să fie achitați, dar cariera lor și bunul mers al Guvernului să fie puse sub semnul întrebării".
[citeste si]
Mihai Tudose a anunțat, vineri, la finalul ședinței Comitetului Național Executiv al PSD, că îi va prezenta luni președintelui Klaus Iohannis noile propuneri de miniștri: Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe la Ministerul Transporturilor și Marius Nica la Fonduri Europene. Cei trei sunt propuși pentru a-i înlocui pe demisionarii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News