Data publicării:

Cercetările în dosarul 'Motorina CFR', cu prejudiciu de 1 milion de euro, continuă la DIICOT Timişoara;160 de suspecţi şi inculpaţi în dosar

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cercetările Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Timişoara în dosarul "Motorina CFR", vizând sustragerea de combustibil care a cauzat un prejudiciu de peste 1 milion de euro, continuă, fiind deosebit de complexe, având în vedere că sunt implicaţi 160 de suspecţi şi inculpaţi şi trebuie stabilit de către organele de urmărire penală cuantumul imputabil fiecărui participant la activitatea infracţională.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Parchetului de pe Înalta Curte de de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, structura Centrală, arată într-un comunicat remis joi, la solicitarea AGERPRES, semnat de procuror şef birou, că în dosarul penal înregistrat la DIICOT Timişoara se efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi şi inculpaţi pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la delapidare ci consecinţe deosebit de grave.

Potrivit comunicatului de presă, în urma cercetărilor efectuate a rezultat că, în perioada 2013 - 2016, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara a fost constituit un grup infracţional organizat care avea ca scop însuşirea şi sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan infracţional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupării, cauzând un prejudiciu de 7.502.371 lei. Cercetările în cauză sunt deosebit de complexe, având în vedere numărul mare de suspecţi şi inculpaţi (160 de persoane), precum şi stabilirea de către organele de urmărire penală a cuantumului imputabil fiecărui participant la activitatea infracţională.

Procurorul şef al DIICOT Timişoara, Alex Florenţa, declara pentru AGERPRES, în aprilie 2016, când au început cercetările în acest caz, că prejudiciul de 1 milion de euro este estimativ, urmând ca valoarea reală să fie mult mai mare, calculată pe baza documentelor ridicate în cadrul cercetărilor.

"Valorificarea propriu-zisă a motorinei sustrase se făcea prin două modalităţi, pentru cantităţile mici se încărca în diferiţi recipienţi şi plecau. Pentru cantităţile mai mari, în incinta depoului era amenajat un spaţiu care aparţine tot CFR, dar care fusese dat în folosinţă fără niciun contract în sine, unei societăţi care-şi amplasase o pompă în incinta spaţiului respectiv. O conductă artizanală improvizată lega rezervoarele propriu-zise ale CFR, în care depozitau cantitatea de combustibil pe care reuşeau să-l sustragă şi se vărsa prin această conductă în staţia tip PECO din spaţiul artizanal, unde noaptea veneau tot felul de tiruri de la societăţi, încărcau motorina cu care plecau mai departe. Acolo s-a muncit, nu glumă. (...) Suspecţii puneau în locomotive o cantitate de combustibil care le ajungea pentru efectuarea cursei, dar în actele întocmite treceau cantităţi mai mari. Aceşti parametri se măsoară cu un debimetru, un dispozitiv care îţi dă cantitatea corectă. Cu acest debimetru şi cu sprijinul laboranţilor din instituţie, se jongla la cantităţile de motorină, astfel încât în locomotivele care plecau în curse se vărsa o cantitate concretă care le ajungea pentru efectuarea cursei, iar în actele întocmite se treceau cantităţi mai mari. Diferenţa de cantitate, în actele în fals întocmite, era jonglată prin intermediul conducerii sucursalei, şefi de unitate, adjunctul şefului de unitate, gestionarul-şef, după anumiţi parametri, calcule, astfel încât ei să se acopere în gestiune şi să pară totul în regulă", explica în 2016, pentru AGERPRES, şeful DIICOT Timişoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel