Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a menţionat că în dosar urmărirea penală este cu privire la faptă (in rem n.r.), nu la persoane, iar în acest dosar sunt 'foarte multe persoane' care au fost prezente la cercetarea la faţa locului (poliţişti, jandarmi etc care au participat la percheziţiile efectuate în dimineaţa zilei de 26 iulie 2029 la domiciliul lui Gheorghe Dincă n.r.) şi trebuie stabilită implicarea fiecăruia dintre aceştia. 'Este dosarul în lucru, nu este finalizat. (...) sunt mai multe persoane care au fost în contact, care au fost prezente la cercetarea la faţa locului, şi trebuie stabilit exact gradul de participare al fiecăruia. (...) Au fost atunci, la faţa locului, şi poliţişti şi jandarmi. În dosar urmărirea penală este cu privire la faptă, nu la persoană', a declarat Anca Anuţa, vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări privind stadiul dosarului menţionat.
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată de DIICOT pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanare de cadavre. Procurorii DIICOT susţin că Gheorghe Dincă le-a ucis în locuinţa sa din Caracal pe Luiza Melencu Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, precum şi pe Alexandra Măceaşnu, fata de 15 ani in comuna Dobrosloveni.
Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. În dimineaţa zilei de 26 iulie, la ora 6,00, la peste 19 ore de când Alexandra a sunat la 112 cerând ajutor, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, au pătruns în locuinţa lui Dincă şi au început percheziţiile. Gheorghe Dincă s-a plâns la începutul perioadei de arest preventiv că ar fi fost agresat de poliţiştii care au pătruns prima dată în locuinţa sa din Caracal, în prima zi de percheziţii, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului