Data publicării:

Cenzură pe Internet, duminică, în ziua alegerilor din Rusia

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
internet
internet

Alegeri prezidentiale 2024

Duminică, în ziua alegerilor pentru Duma de stat din Rusia, cel puţin cinci site-uri de Internet independente erau inaccesibile, a constatat AFP după ce postul de radio Ecoul Moscovei a denunţat un atac informatic.

În afară de Ecoul Moscovei, site-urile cotidianului Kommersant, săptămânalului New Times, organizaţiei neguvernamentale Golos care inventariază fraudele electorale şi site-ul interactiv Carta fraudelor (http://www.kartanarusheniy.ru) erau inaccesibile.

"Mai multe site-uri de informaţii au fost victimele atacurilor informatice în ziua alegerilor legislative", anunţă agenţia Itar-Tass.

Aleksei Venediktov, redactor-şef al postului de radio Ecoul Moscovei, a anunţat pe contul său de Twitter că site-ul radioului a fost victima unui atac de tipul DDoS "de la ora 06.40 (04.40 ora României), scrie Mediafax.

"Atacul asupra site-ului în ziua alegerilor este clar o tentativă de a împiedica publicarea informaţiilor despre fraude", a adăugat el. Postul de radio Ecoul Moscovei este controlat de compania Gazprom dar rămâne până în prezent principalul radio rus care oferă informaţii independente.

Venediktov a declarat pentru agenţia Interfax că postul de radio va depune o plângere la Parchet şi la Comisia Electorală Centrală.

"Pregătim o plângere la Parchetul general şi la Comisia Electorală Centrală din Rusia", a declarat el.

"În plus, atragem atenţia asupra faptului că atacul asupra site-ului nostru poate pune sub semnul întrebării legitimitatea alegerilor", a continuat el.

Bloggerii ruşi au anunţat deja de sâmbătă atacuri informatice asupra platformei LiveJournal, unul dintre principalele site-uri care găzduiesc bloguri.

În plus, redactorul-şef al principalului site de informaţii online Gazeta.ru, Mihail Kotov, a fost convocat duminică de serviciul federal al mass-media (Roskomnadzor), a declarat el pentru agenţia Interfax.

Unul dintre adjuncţii săi a demisionat joi denunţând presiuni "fără precedent" exercitate în apropierea alegerilor.

Citește și:

Alegeri pentru Duma de stat în Rusia. Partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, în fruntea sondajelor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel