Centură Bacău, lucrări. CNAIR, video de pe şantier
Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Bacău continuă, anunţă CNAIR.
CNAIR transmite o filmare de pe şantierul şoselei de centură a municipiului Bacău, acolo unde lucrările sunt în desfăşurare.
Anterior, timp de o săptămână lucrările pe șantierul Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău au fost oprite ca urmare a faptului că muncitorii antreprenorului sunt în săptămâna liberă. În cele trei săptămâni dintr-o lună în care se lucrează în câte două schimburi, programul de lucru este luni – sâmbătă, inclusiv, anunţă CNAIR. Pe perioada încetării activității în șantier utilajele vor fi garate în puncte special amenajate pentru a fi păzite.
Reamintim că lucrările au început în data de 8 martie, cu trei luni mai devreme decât prevedea contractul. Acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că Spedition UMB a accelerat faza de proiectare și a predat proiectul tehnic în trei luni, deși contractul semnat cu CNAIR la sfârșitul anului trecut prevedea 6 luni pentru această fază.
Spedition UMB este o companie care are o îndelungată experiență în domeniu și a demonstrat de nenumarate ori seriozitatea și capacitatea constructorilor români de a executa lucrări de cea mai bună calitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News