Centru SPA şi cinematograf 3D într-o localitate vasluiană fără apă şi canalizare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
obama rade
obama rade

Uliţe neasfaltate şi familii care nici nu visează la apă curentă sau canalizare. În schimb, un centru Spa şi un cinematograf 3D se vor construi. Se întâmplă în oraşul Bârlad, unde consilierii au aprobat contractarea unui credit de peste zece milioane de lei, pentru realizarea celor două proiecte.

Localnicii spun că ar avea nevoie de canalizare şi apă, în loc de cinematograf.

"La impozit suntem, la zona de centru plătim. Suntem mai rău ca la ţară.Sunt o gramada de străzi care nu mai sunt asfaltate deloc. Suntem şase, cu părinţii mei şi trebuie să car, dupa ce spăl, zoaiele la râpă", s-a plâns o localnică.

Însă de acum încolo, bărlădenii se vor relaxa la spa, dar vor fi nevoiţi să circule pe străzi, neasfaltate. Mai mult, apa şi canalizarea lipsesc cu desăvârşire.

Interesant este că, în Bârlad, mai există o sală de proiecţie de filme 3D.

"Sunt zile când vin 25 de spectatori, dar şi zile când vin cinci", a spus un localnic.

De la primărie, o singură persoană a acceptat să vorbească despre acest proiect: unul dintre consilierii care s-au opus.

"La Bârladsunt multe lucruri necesare, iar aceste obiective ar putea trece în planul doi. Sunt multe străzi din pământ, balast, canalizare, apă lipsă", a declarat Dumitru Bouroş, consilier local PNL.

În trecut însă, primarul municipiului Bârlad a susţinut că, de fapt, localnicii au considerat centrul spa şi cinematograful 3D drept o prioritate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel