Într-un comunicat remis DC News, se precizează că este vorba despre o campanie de înfrățire a județelor din România şi sectoarelor Municipiului București cu unități administrativ-teritoriale similare din statele unde există comunități de români.
"Obiectivul acestui proiect îl reprezintă derularea de proiecte și activități centrate pe promovarea identității românești pe linie educațională, culturală, sportivă, dar și pe alte direcții precum: dezvoltare economică, servicii sociale, lucrări și servicii publice, siguranță publică, urbanism și amenajarea teritoriului, protecția mediului înconjurător, formarea profesională, prevenirea delincvenței, utilizarea noilor tehnologii sau promovarea de activități agricole, industriale și comerciale sau politici adoptate față de generațiile tinere", notează sursa citată.
Ca primă etapă, Campania „Centenar prin înfrățiri" propune, până la sfârșitul anului 2017, încheierea unei serii de acorduri de înfrățire/cooperare a autorităților administrației publice locale din Republica Moldova cu zece județe din România, câte un județ din fiecare regiune de dezvoltare și două județe din regiunile mai apropiate din punct de vedere geografic de graniță, respectiv: Bacău, Neamț (Regiunea Nord-Est), Brăila, Tulcea (Regiunea Sud-Est), Ialomița, Teleorman (Regiunea Sud), Dolj (Regiunea Sud-Vest), Timiș (Regiunea Vest), Bihor (Regiunea Nord-Vest), Mureș (Regiunea Centru).
[citeste si]
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni își propune astfel susținerea dezvoltării de rețele asociative create pe baza legăturilor de înfrățire între localități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă