Cele mai multe maşini noi se vând în Bulgaria. Salariul minim e mai mic decât în România
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels
Bulgaria este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte vânzarea maşinilor noi. Asta în condiţiile în care salariul minim este de doar 311 euro pe lună, mai mic decât în România. 

Bulgaria se află pe primul loc în ceea ce priveşte creşterea vânzărilor de maşini noi în întreaga Uniune Europeană, potrivit celor mai recente date ale Asociaţiei Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Studiul compară înmatriculările de maşini noi în septembrie 2021 cu cele din septembrie 2022. Şi, de asemenea, vânzările din primele 9 luni ale anilor 2021 şi 2022 (ianuarie-septembrie). Potrivit ambilor indicatori, Bulgaria este în frunte în ceea ce priveşte creşterea maşinilor noi achiziţionate.

În general, pentru a doua lună consecutiv, UE a raportat o tendinţă stabilă de creştere a vânzărilor de maşini după şocul pandemiei de coronavirus. Indicatorul mediu în zona euro pentru luna septembrie este de +9,6% (787.870 de maşini noi înmatriculate în septembrie 2022, faţă de 718.718 în aceeaşi lună din 2021), scrie Rador.

În acest context, creşterea în Bulgaria este de aproape 5 ori mai mare - 46,4% (2177 de maşini noi vândute în septembrie 2022, faţă de 1446 în septembrie 2021).

Totuşi, ca valoare absolută, numărul este prea mic pe fondul marilor pieţe auto din UE, care sunt şi ele pe plus: Germania cu 14,1% (224.816 faţă de 196.972 vânzări), Franţa cu 5,5% (141.137 faţă de 133.830), Italia cu 5,4% (110.976 faţă de 105.318) şi Spania cu 12,7% (67.240 faţă de 59.641).

Cine completează topul

Primele trei locuri în ceea ce priveşte creşterea vânzărilor după Bulgaria sunt completate de Irlanda cu 42,2% (6328 vs. 4449) şi Letonia cu 39,7% (1538 versus 1101). Şi există şi patru ţări care nu şi-au revenit încă de la nivelurile din 2021 - Ungaria (-1,1%), Slovacia (-9,7%), Slovenia (-8,5%) şi Suedia (-2,6%).

Bulgaria este, de asemenea, pe locul 1 în statisticile privind creşterea vânzărilor de maşini noi în primele 9 luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021 - cu 15,4% (21.975 de vânzări din ianuarie până în septembrie a acestui an, faţă de 19.040 pentru aceeaşi perioadă a anului 2021). Mai mult, piaţa noastră auto se numără printre puţinele care sunt pe plus pentru perioada, alături de Cipru (+5,6%), Grecia (+1,4%), Irlanda (+0,7%), Letonia (+8,8%) şi România ( +7,9%). Toate celelalte sunt încă pe minus, media UE fiind de -9,9%.

Statisticile ACEA acoperă şi companiile auto. Lider în ceea ce priveşte numărul absolut de maşini vândute este Grupul Volkswagen (VW, Audi, SEAT, Skoda, Bugatti, Porsche, Scania etc.) - 196.019 în acest septembrie faţă de 155.977 anul trecut, ceea ce reprezintă o creştere de 25,7%. Pe locul doi se află Stellantis (Peugeot, Citroën, Opel, Jeep, Alfa Romeo, Lancia, Chrysler etc.) cu 148.761 de maşini vândure, faţă de 148.376 cu un an mai devreme (o creştere de doar 0,3%). Iar Top 3 este completat de Grupul Renault (Renault, Dacia, Alpine, Lada) cu 85.132 de maşini noi vândute în septembrie, deşi aceasta este o creştere negativă de 1,2%, având în vedere că în septembrie anul trecut numărul a fost de 86.124.

CITEŞTE ŞI Parlamentul European vrea puncte de încărcare pentru vehicule electrice la fiecare 60 de km de autostradă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel