Cele mai importante teme pentru agricultura României, în dezbatere marţi la conferinţa PRIA Agriculture
PRIAevents, sub patronajul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice 'Gheorghe Ionescu-Şişeşti' şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, organizează marţi conferinţa PRIA Agriculture, însoţită de Pria Gala Fermierilor Români - la a 4-a ediţie în România - în cadrul căreia se vor recunoaşte eforturile şi contribuţia fermierilor români pentru dezvoltarea şi menţinerea agriculturii României pe un loc bun în Uniunea Europeană.
În premieră, anul acesta Institutele de Cercetare vor face parte din eveniment şi vor avea standuri în care vor prezenta realizările lor, fiind recunoscute, de asemenea, meritele cercetătorilor din domeniul agricol. 'Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare şi o atenţie deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea şi sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăţi directe fermierilor şi prin măsuri de piaţă, şi finanţează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniune. Pentru că sectorul agricol este extrem de important şi pentru că fermierii români au depus eforturi multe pentru agricultura României, în cadrul conferinţei PRIA Agriculture vom premia şi vom aplauda activitatea, energia, munca depusă şi răbdarea acestora. Vom afla de asemenea cu ce provocări se confruntă şi de ce au nevoie pentru a-şi creşte afacerile, dar şi care sunt poveştile lor de succes', spun organizatorii evenimentului PRIA Agriculture. Printre temele de dezbatere şi întrebările la care se caută răspuns în cadrul conferinţei se află: priorităţile şi strategia Guvernului României în ceea ce priveşte agricultura României, cum va arăta aceasta pe termen lung, cum aplicăm prevederile Politicii Agricole Comune (PAC), ce îmbunătăţiri pot fi aduse la PNDR, Ce propuneri au fermierii, cum ar trebui să arate strategia agroalimentară pe termen lung în Romania, simplificarea procedurilor agenţiilor AFIR şi APIA, cum funcţionează lanţul dintre producători, procesatori şi retaileri, cercetarea şi importanţa acesteia pentru dezvoltarea agriculturii. De asemenea, alte teme importante de discuţie vizează: importanţa produselor româneşti în strategia retailerilor, ce trebuie să ştie partenerii locali ai reţelelor comerciale pentru a avea cat mai multe produse prezente la raft, agricultura de precizie - folosirea tehnologiei pentru a eficientiza costurile în procesul de producţie agricolă, cadastrul naţional, cum ar trebui să arate legea fondului funciar, măsuri fiscale pentru agricultură - compensarea datoriilor cu subvenţiile, irigaţiile - vitale pentru agricultura, bilanţul anului 2019, precum şi soluţii pentru a avea un an 2020 agricol mai bun. La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Alexandru Potor - secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Valeriu Tabără, preşedinte ASAS şi fost ministru al Agriculturii, Gheorghe Lăpădat, director General al FNGCIMM, Adrian - Ionuţ Chesnoiu, director general al AFIR, dar şi preşedintele LAPAR, Gheorghe Albu, Nicuşor Şerban - Proprietar Agroserv Măriuţa şi preşedinte al Asociaţiei Holstein RO, Dimitrie Muscă - director general, Agrocurtici, Viorel Matei - preşedinte, Asociaţia Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş, etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News