Prin decoraţiunile de Crăciun se sărbatoreşte istoria fiecărei culturi, tradiţii şi origini. De la un sat mic din munţii elveţieni, până la metropola plină de viaţă a Italiei, Roma, spiritul sezonului poate fi regăsit în case, pieţe sau pe străzile oraşelor.

 Autor: Carmen Băroiu

Romanii antici sărbătoreau pe 25 decembrie un festival păgân numit Saturnalia. În timpul acestui festival, dat în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii, petrecăreţii  se îmbrăcau în togi şi purtau torţe pe străzi, mulţumind pentru culturile lor cu mâncare şi băutură din belşug.

Astăzi, romanii celebrează sărbătoarea Crăciunului împodobind bisericile, casele, pieţele, chiar şi gările, cu scenete care povestesc naşterea Domnului, numite de italieni presepio,

Ultimul presepio are loc în Vatican şi include bucăţi imense de brânză şi baloturi de paie. Acesta este însoţit de un brad de Crăciun de peste 30 de metri, o tradiţie începută de Papa Ioan Paul al – II-lea la începutul pontificatului său, când a adăugat un brad în festivităţile ce au loc în piaţa Sf. Petru.

Ideea bradului de Crăciun provine din Germania unde cu sute de ani în urmă brazii erau împodobiţi cu prăjituri, mere, alune şi bastoane de zahăr, fiind devorate la final de copii. Astăzi, tradiţia bradului de Crăciun se menţine puternic în această parte a Europei. În timp ce în America brazii sunt cumpăraţi şi împodobiţi imediat după Ziua Recunoştinţei, în Germania sau Austria aceştia sunt cumpăraţi în ziua de Ajun. Chiar înainte de ziua cea mare, părinţii decorează brazii în secret, ţinându-i ascunşi de copii până în ziua de Crăciun.

Alături de ornamente şi instalaţii de lumini, nemţii adaugă prăjituri şi bomboane, şi pun în vârful bradului un ornament numit “Rauschgold Angel”, special făcut din beteală.

Una dintre cele mai populare decoraţiuni de Crăciun este o figurină de fructe de casă, făcută manual, şi care este formată din coji de nuci, smochine, prune, toate uscate şi aranjate într-un costum popular bavarez.

În Franţa, decoraţiunile se concentrează adesea în jurul unui crèche- sau cum este denumit de francezii grajdul unde a avut loc scena Naşterii- nu a unui brad de Crăciun. Cu o săptămână înainte de Crăciun, familiile îşi despachetează figurinele mici din lut, denumite santons, care reprezintă oamenii din satele franceze, primarul, doctorul, brutarul şi alţii, şi le aranjează cu dragoste în jurul grajdului cu Sfânta Familie. Grajdul este finalizat cu crengi şi muschi din grădina proprie.

În satul de munte elveţian, Gimmelwald, decorarea de Crăciun nu este o tradiţie de familie, ci o tradiţie a întregii comunităţi locale. În fiecare an, casele sunt decorate într-un alt stil, diferit faţă de cel de anul trecut.

Odată cu noul stil abordat, oamenii se strâng şi sărbătoresc cu carnaţi la grătar, vin fiert şi muzică populară cântată la acordeon. Bărbaţii pregătesc torţe pe care le aprind pentru a crea o atmosferă de sărbătoare.

În Spania, sezonul de sărbători începe odată cu loteria naţională, numită “El Gordo”- Grasul, care are loc pe data de 22 decembrie, fiind  cea mai mare loterie din lume, unde sunt oferite premii de miliarde, cu cele mai mari şanse de câştig.

Odată ce loteria a luat sfârşit încep festivităţile şi decorările de Crăciun. Principala decoraţiune de Crăciun este scena Naşterii Domnului, denumită belen. La fel ca în Italia sau Franţa, scena Naşterii Domnului are o însemnatate mai mare decât bradul de Crăciun.

Masa din Ajunul Crăciunului este cea mai importantă masă din calendarul spaniol şi are loc întotdeauna seara. În general, festivităţile încep seara devreme, atunci când prietenii şi familia se întâlnesc în baruri pentru a servi o băutură înainte de a se întoarce acasă pentru evenimentul principal.

Pentru copiii spanioli, cele mai frumoase zile ale sezonului festiv sunt cele de pe 5 şi 6 ianuarie. În Spania nu Moş Crăciun aduce cadourile, ci cei Trei Magi - “Los Reyes Magos”, pe 5 ianuarie copii participând la paradele locale care vestesc sosirea lor. În multe sate spaniole, parada celor Trei Magi este sărbătorită în biserici sau şcoli, unde se adună toţi membrii comunităţii locale, şi fiecare copil  primeşte câte un cadou. Ziua de 6 ianuarie este o sărbătoare naţională.

Sfântul Nicolae este important în Grecia, fiind considerat sfântul patron al marinarilor. Conform tradiţiei greceşti, din hainele acestuia curge apă, iar fruntea  îi este plină de sudoare, după munca grea pe care a depus-o împotriva scufundării navelor.

În Ajunul Crăciunului, copii merg din casă în casă, oferind urări de bine şi cântând kalanda, colinde tradiţionale greceşti. Copiii sunt răsplătiţi cu dulciuri şi fructe uscate.

După 40 de zile de post, sărbătoarea Crăciunului este aşteptată cu entuziasm atât de adulţi cât şi de copii.

În Grecia, brazii de Crăciun nu sunt un simbol al Crăciunului. În aproape fiecare casă, principalul simbol al sărbătorilor este un bol de lemn, cu o bucată de sârmă suspendată, pe care atârnă o crenguţă de busuioc înfăşurată în jurul unei cruci de lemn. În bol se pune apă, pentru a menţine crenguţa de busuioc proaspătă. O dată pe zi, un membru al familiei, de obicei mama, ia crucea de lemn, pe care a înmuiat-o în apă şi o foloseşte pentru a stropi în fiecare cameră a casei. Acest ritual este considerat a ţine spiritele, sau Killantzaroi, departe de casă. Există o serie de convingeri legate de  Killantzaroi, care sunt o specie de spiriduşi sau spirite care apar numai în perioada dintre Crăciun şi Bobotează. În Grecia, cadourile se dăruiesc pe 1 Ianuarie.

Deşi fiecare ţară are propriile tradiţii de Crăciun, sentimentul general de bucurie, magie şi entuziasm există peste tot în lume, indiferent de tradiţii şi obiceiuri.

     

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News