Victor Hugo (1802-1885) a crescut împreună cu Adele Foucher şi la vârsta de 17 ani scriitorul s-a îndrăgostit de ea. Timp de trei ani Victor Hugo şi Adele Foucher şi-au trimis scrisori de dragoste secrete.

În 1821(când avea doar 19 ani) lui Victor Hugo i-a fost promisă o pensie din partea lui Ludovic al XVIII-lea ca răsplată pentru loialitatea sa. Pensia le-a permis celor doi să se căsătorească. Căsătoria lor a durat până la moartea Adelei în 1868.

"Iubita mea,

Când două suflete, care se doresc unul pe celălalt, oricât de departe se aflau unul de celălalt se găsesc în sfârşit… o unire puternică şi pură la fel ca sufletul însăşi începe pe pământ şi continuă pentru totdeauna în ceruri. Această unire este dragostea, dragostea adevărată o religie, a cărei credinţă este cel iubit, a cărei viaţă se naşte din devoţiune şi pasiune, şi pentru care cele mai mari sacrificii sunt cele mai dulci delicii. Asta este dragostea ce tu mi-o inspiri. Sufletul tău e capabil să iubească cu puritatea şi pasiunea îngerilor; dar poate el trebuie să iubească numai un alt înger, gând care mă cutremură cu deznădejde.
Al tău pentru totdeauna,
Victor Hugo"
(1821)

15 martie 1822, vineri după amiază

"După cele două amiezi minunate petrecute ieri şi alaltăieri, cu siguranţă nu voi ieşi deseară, ci voi sta acasă ca să-ţi compun scrisori de dragoste. Totuşi, iubita mea Adele, adorabilă şi adorată Adele, există ceva ce nu ţi-am spus eu încă? O, Doamne! De două zile mă întreb neîncetat dacă asemenea fericire nu e cumva un vis? Îmi pare că ceea ce simt nu e pământesc. Încă nu pot să cuprind cu mintea şi inima acest paradis veşnic senin. Tu nu ştii încă, Adele, prin ce-am trecut eu. Doar oare chiar şi eu înţeleg cu adevărat? Pentru că am fost slab şi eu îmi imaginam că sunt calm; pentru că mă pregăteam pentru toate îndoielile disperării şi eu îmi imaginam că sunt curajos şi resemnat. Ah! Lasă-mă să mă arunc cu umilinţă la picioarele tale, ţie care eşti atât de măreaţă, atât de tandră şi puternică! M-am gândit că cea mai mare dovadă a devoţiunii este sacrificiul vieţii mele; dar tu, generoasa mea iubita, erai gata să sacrifici pentru mine odihna ta veşnică. Tu ai fost privilegiată cu toate darurile naturii, tu ai atât stăpânirea de sine cât şi lacrimile. Oh! Adele, să nu confuzi aceste cuvinte cu pasiunea oarbă, pasiunea mea pentru tine a durat toată viaţă şi creşte cu fiecare zi.

Tot sufletul meu îţi aparţine. Dacă toată existenţa mea nu ţi-ar fi fost dedicată ţie, armonia fiinţei mele s-ar fi pierdut şi probabil că aş fi murit – moartea ar fi fost inevitabilă. Acestea erau gândurile mele Adele, când scrisoarea de dragoste care urma să-mi aducă disperarea sau speranţa a sosit. Dacă mă iubeşti tu ştii cât de mare a fost fericirea mea. Ce ştiu şi eu că tu ai simţit, nu-ţi voi descrie aici. Scumpa mea Adele, de ce nu există alt cuvânt pentru această trăire minunată în afara de bucurie? Este oare pentru că nu poate exista un cuvânt cu suficientă forţă pentru a putea exprima o asemenea fericire? Oh, acum eşti a mea! În sfârşit eşti a mea! Curând, în câteva luni poate, îngerul meu va dormi în braţele mele, se va trezi în braţele mele, va trăi în braţele mele. Gândurile tale din orice clipă, tot trupul tău, vor fi pentru mine. Toate gândurile mele, toate clipele mele, tot trupul meu vor fi ale tale. Scumpă mea Adele! Adio îngerul meu, îngerul meu iubit! Adio! Îţi voi săruta părul şi voi merge la culcare. Încă sunt departe de tine, dar te pot visa. Curând îmi vei fi alături. Adio; iartă deliriul soţului tău care te îmbrăţişează şi te adoră cât pentru două vieţi".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News