Data publicării:
Cele cinci principii care ne țin departe de înșelăciuni sau perfuzii. Președinte InfoCons: Un pate cu ficat trebuie să aibă ca prim ingredient ficatul
Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, a făcut lista cu cele cinci principii pe care trebuie să le respectăm dacă ținem la siguranța personală și a familiei noastre.
„Sunt cinci lucruri pe care dacă le facem de mâine suntem mai bine, avem mai mulți bani în buzunar, suntem mai sănătoși și copiii noștri sunt mai fericiți:
- 1. Eticheta trebuie să fie în limba română indiferent că cumpărăm un tricou, o brânză, o șosetă sau o bicicletă.
- 2. Toate ingredientele din care este compus ceva sunt în ordine descrescătoare.
Ce înseamnă? Să ne punem un semn de întrebare dacă un pate cu ficat nu are ca prim ingredient ficatul. Ori dacă vrem ciocolată și primul ingredient nu este cacao, să ne punem un semn de întrebare. Sau dacă vrem gem de căpșuni și primul ingredient este zahărul, să ne punem un semn de întrebare”, a transmis președintele InfoCons, Sorin Mierlea, la emisiunea iThink de la Antena 3 CNN moderată de Iusti Fudulu.
Termenul de valabilitate și modul de depozitare merg mână în mână
„În plus:
- 3. Este extrem de important să ne uităm la termenul de valabilitate, dar întotdeauna coroborat cu modul de depozitare.
- 4. Modul de depozitare.
Degeaba cumpărăm un produs în termenul de valabilitate și îl utilizăm greșit sau îl depozităm greșit. S-ar putea să se strice chiar dacă este în termenul de valabilitate. Luăm 30 de ouă la promoție, le punem la luneta mașinii, acolo se încing și când ajungem acasă și le punem la frigider. A doua zi copilul vomită și nu știm ce s-a întâmplat”, a adăugat Sorin Mierlea.
Bonul fiscal, elementul care face diferența
„Să nu uităm de al cincilea element:
- 5. Să cerem bonul fiscal.
Este foarte important, am avut și o campanie foarte mare, am avut și tombola bonurilor fiscale. Este prima măsură de protecție a consumatorilor înainte de a fi o măsură de fiscalizare. De ce? Pentru că pe bon scrie firma de unde am cumpărat, la ce oră am cumpărat, ce am cumpărat. Dacă produsul are o problemă, avem dovadă justificativă să recuperăm dauna.
În al doilea rând, având bonul fiscal, avem premiza de 99,9% că produsul respectiv a intrat printr-o factură, are trasabilitate. Dacă cumpărăm pentru copil un fresh de portocale vom ști că portocalele nu au fost aduse prin plasă din Turcia cu norme de pesticide și așa mai departe. Au intrat pe factură și avem siguranța că acel produs este cât mai aproape de ceea ce vrem să cumpărăm”, a conchis președintele InfoCons.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News