Data actualizării: 01.03.2019 00:07
Data publicării: 28.02.2019 23:20

Cele cinci etape ale suferinţei după divorţ/despărţire

Autor: Maria Dumitraşcu | Categorie: Stiri

Un cititor DC News m-a întrebat cum ne putem vindeca după un divorţ.

În ziua de astăzi sunt din ce în ce mai multe divorţuri. Oamenii tind să ia această decizie din varii motive, iar apoi apelează la terapeut să-şi tratezele traumele. Ca şi în cazul unui deces, oamenii trec prin aceleaşi etape ale suferinţei şi în cazul divorţului: negare, negociere, furie, depresie şi acceptare.

Negarea este un mecanism de apărare firesc împotriva şocului emoţional, prin care refuzăm să acceptăm ce s-a întâmplat. Pierderea suferită este atât de copleşitoare şi peste capacitatea noastră de a suferi, încât ne pare ireală şi încercăm să o negăm, pentru a fugi de realitatea prezentă.

“Nu are cum”, "E ireal", “E doar un coşmar”, acestea sunt doar câteva întrebări pe care ni le punem imediat după o despărţire.

Prin negare, încercăm să ne luptăm cu durerea, să n-o lăsăm să ne acapareze, ne apărăm de ea.

Negocierea: În această etapă, ne rugăm, negociem cu divinitatea, aşteptăm un miracol pentru a recăpăta ceea ce am pierdut sau negociem cu partenerul pentru a reduce pierderea şi a compensa suferinţa. Exemplu: “Rămânem prieteni”, “Ne-am despărţit, dar nu înseamnă că nu ne pasă unul de altul, că nu vom mai vorbi”. Astfel, ne iluzionăm, mai rămâne loc de speranţă, se reduce impactul pierderii şi persoana simte că are control asupra situaţiei.

Furia: La început, multe persoane caută vinovaţi în membrii familiei, cum ar fi părinţii. Suntem furioşi pe noi înşine sau pe alte persoane pe care le considerăm vinovate pentru pierderea suferită, ne învinovăţim partenerul de care ne-am despărţit, considerându-l unicul vinovat pentru suferinţa noastră. În această perioadă, avem nevoie să ne orientăm furia asupra unei persoane. Este o etapă prin care e necesar să trecem pentru a ajunge la acceptare şi vindecare.

E sănătos să ne acceptăm furia, să o conştientizăm, să nu o înăbuşim, să realizăm că este o reacţie firească la durerea resimţită.

Depresie: Este momentul în care persoana conştientizează pe deplin ceea ce s-a întâmplat, realizează că nici prin negociere şi nici prin furie nu a reuşit să remedieze situaţia. Suferinţa devine obişnuită, este starea generală din fiecare zi, dar este pasul spre următoarea etapă: acceptarea.

Acceptarea este ultima etapă care precedă vindecarea. Suferinţa încă există, cu o intensitate diminuată, iar persoana poate să privească mai detaşat şi realist situaţia. Îşi recapătă pofta de a trăi şi speranţa, găseşte un sens în pierderea suferită, învaţă din ea, dispare depresia, acum simte linişte. Persoana nu este fericită încă, dar face paşi siguri spre această stare interioară. Acceptarea conduce la vindecare.