Data publicării:

Cel puțin 5 morți în urma furtunilor violente din Elveția, Franța, Italia și Germania

Autor: Dana Mihai | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Furtunile violente și ploile torențiale care au lovit sâmbătă Elveția, Franța, Germania și Italia au provocat cel puțin cinci decese, potrivit primelor informații furnizate duminică de autoritățile locale, transmite AFP.    

Trei persoane vârstnice au murit sâmbătă seara în departamentul Aube, în nord-estul Franţei, după ce un copac s-a prăbuşit pe maşina în care se aflau, în timpul unei furtuni puternice, potrivit prefecturii locale, potrivit Agerpres.

Cele trei persoane erau "septuagenare şi octogenare", iar un al patrulea pasager aflat în maşină se află stare gravă, a precizat prefectura.

Accidentul "s-a produs în timpul unei rafale foarte puternice de vânt, între orele 19:00 şi 20:00" (17:00 şi 18:00 GMT), a precizat aceeaşi sursă.

- Doi morţi în Elveţia -

În Elveţia, două persoane au murit, iar o alta este dată dispărută după o alunecare de teren provocată de ploile torenţiale din sud-estul ţării, după cum a anunţat duminică poliţia din cantonul Ticino.

"Cadavrele a două persoane", în curs de identificare, "au fost găsite de salvatori" în regiunea Fontana, în nord-vestul cantonului Ticino, a adăugat poliţia.

Potrivit cotidianului local La Regione, cele două persoane decedate erau femei germano-elveţiene aflate în vacanţă.

În plus, aproape 70 de persoane au fost evacuate dintr-o tabără din Mogno, un sat cunoscut pentru biserica sa ultramodernă proiectată de celebrul arhitect elveţian Mario Botta.

Serviciile pentru intervenţii de urgenţă studiază, de asemenea, cea mai bună modalitate de a evacua 300 de persoane sosite la Peccia pentru turneu de fotbal.

Operaţiunile de salvare sunt deosebit de dificile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Mai multe zone din apropiere de valea Maggia nu mai sunt accesibile, iar alimentarea cu energie a fost întreruptă. De asemenea, o parte a cantonului a rămas fără acces la apă potabilă, potrivit sistemului federal de alertă Swissalert.

O mare parte a Elveţiei a fost afectată, începând de sâmbătă după-amiază, de furtuni violente însoţite de precipitaţii deosebit de abundente.

În nordul Italiei, Valle d'Aosta a fost, de asemenea, afectată, iar internauţii au postat imagini spectaculoase cu inundaţii şi râuri cu apă noroioasă curgând cu repeziciune de pe munte.

- Ronul se revarsă -

În Elveţia, la vest, Ronul şi mai mulţi afluenţi ai săi, alimentaţi de ploile torenţiale şi de topirea zăpezilor, s-au revărsat şi au condus la evacuarea a câteva sute de persoane şi la închiderea mai multor drumuri, potrivit autorităţilor locale din Valais.

"Câteva sute de persoane au fost evacuate" după ce Ronul s-a revărsat în mai multe locuri, inclusiv între Rarogne şi Gampel şi la Chippis şi Sierre, au anunţat duminică serviciile de Apărare Civilă din cantonul Valais (sud-vest).

S-au produs "revărsări şi scurgeri de resturi (noroi şi pietre, n.r.) de-a lungul cursurilor de apă laterale", ceea ce a condus la închiderea circulaţiei în zona Pasului Simplon, o şosea importantă pentru traficul internaţional şi cantonal.

Multe alte drumuri au fost închise în Valais.

În Zermatt, râul Vispa a ieşit din nou din matcă, conform imaginilor postate pe reţeaua socială X, în cursul nopţii. În imagini, ape noroioase pot fi văzute curgând pe străzile celebrei staţiuni montane de la poalele Matterhornului.

Precipitaţiile abundente au provocat deja inundaţii în aceleaşi regiuni la 21 iunie.

Autorităţile din mai multe cantoane au decis să anuleze toate evenimentele în aer liber de sâmbătă.

În Germania, meciul Germania - Danemarca (2-0) de sâmbătă seara a fost întrerupt timp de mai multe minute din cauza unei furtuni violente însoţite de ploaie torenţială şi grindină.

Elveţia s-a confruntat deja cu furtuni violente şi precipitaţii în cantităţi excepţionale, la sfârşitul săptămânii trecute, soldate cu cel puţin un mort şi cu pagube importante în sud-estul ţării.

Circulaţia pe autostrada A13, o arteră majoră pentru traficul rutier între nordul şi sudul Europei, a fost restricţionată în zona Lostallo, în cantonul Graubünden, şi nu va fi redeschisă traficului, pe o singură bandă, până la începutul lunii iulie, notează AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel