Data publicării:

Cel mai spectaculos meci al sezonului în Superligă, la Severin. Universitatea Craiova bate Farul într-un meci cu 7 goluri

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Universitatea Craiova
Facebook Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a câştigat la Severin contra celor de la Farul Constanţa în ceea ce poate fi numit cel mai spectaculos meci al sezonului de până acum în Superligă. 

Alegeri prezidentiale 2024

S-au marcat 7 goluri pe stadionul din Severin, iar balul a fost deschis încă din secunda 97. Vlad Morar a luat o acţiune pe cont propriu şi a şutat în poarta lui Lazar de la 16 metri. Jovan Markovic a adus egalarea pentru Craiova lui Rădoi după un dribling scurt în careu, dar constănţenii au dus tabela la 3-1. 

Gabi Torje a marcat două goluri superbe. Primul, un lob peste portarul Universităţii, iar al doilea cu un şut de la 30 de metri, din prima, sub bară. 

La pauză s-a intrat însă cu scorul de 3-2 pentru Farul, după ce Andrei Ivan a marcat cu un şut din unghi, de la marginea careului. 

În repriza a doua, tot Craiova a marcat. Prima dată, Jovan Markovic a egalat la 3, iar câteva minute mai târziu Dan Nistor a marcat din lovitură liberă, după o gafă a portarului Aioani. 

Universitatea Craiova s-a impus cu 4-3, iar Farul pierde şefia clasamentului în faţa celor de la Rapid Bucureşti. 

Jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde în min. 79, din cauza unui suporter care a pătruns pe teren.

Farul a suferit prima sa înfrângere din acest campionat.

Universitatea, care venea după un eşec la Mediaş cu nou-promovata FC Hermannstadt (0-1), este la a treia victorie consecutivă acasă, scrie Agerpres.

Universitatea Craiova - FC Farul Constanţa 4-3 (2-3), Stadion Municipal - Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Jovan Markovic (26, 66), Andrei Ivan (44), Dan Nistor (71), respectiv Vlad Morar (2), Gabriel Torje (33, 41).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Arbitru video: Sorin Costreie (Buftea); arbitru asistent video: Mircea Orbuleţ (Bucureşti)
Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF

Rapid Bucureşti, din nou pe primul loc în campionat. Victorie la FC Voluntari

FC Rapid Bucureşti a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a noua.

Rapid a obţinut a patra sa victorie consecutivă prin golul înscris de atacantul croat Marko Dugandzic (60), care a deviat la colţul lung centrarea lui Alexandru Ioniţă II, scrie Agerpres.

Echipa antrenată de Adrian Mutu are şapte victorii în acest sezon, dintre care trei în deplasare.

FC Voluntari a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie, două egaluri şi patru eşecuri.

FC Voluntari - FC Rapid Bucureşti 0-1 (0-0), Stadion Anghel Iordănescu - Voluntari
A marcat: Marko Dugandzic (60).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel