"Cel mai mare copac" din Amazonia nu este ameninţat de incendii
Oamenii de ştiinţă dau asigurări că "Cel mai mare copac" din Amazonia nu este amenințat de incendii.
Copacul măsoară 88 de metri înălţime şi nu este ameninţat de incendiile care devastează zone întinse din pădurea tropicală, potrivit cercetătorilor brazilieni şi britanici, relatează miercuri AFP.
Situat în nordul Braziliei, într-un "sanctuar" de copaci uriaşi, la graniţa dintre statele Para şi Amapa, arborele din specia Dinizia excelsa, are o circumferinţă de 5,5 metri, se arată într-o lucrare ştiinţifică publicată recent de Secretariatul de Stat pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Amapa (Setec).
Descoperire extraordinară
Aceşti copaci sunt obişnuiţi în această regiune, însă "ating în general 60 de metri" înălţime, a explicat Eric Bastos, responsabil de coordonarea lucrărilor de cercetare desfăşurate în august de specialişti de la Universitatea Federală din Los Vales de Jequitinhonha (UFVJM) şi de la universităţile britanice Cambridge şi Swansea.
Copacii au fost identificaţi cu ajutorul senzorilor aerieni.
"Aceasta este o descoperire extraordinară şi avem datoria să protejăm" aceşti copaci, a adăugat cercetătorul.
Datorită amplasării sale în interiorul pădurii, "gigantul" nu este ameninţat de incendiile provocate de despăduriri care devastează suprafeţe întinse din Amazonia, a declarat marţi un oficial Setec.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE), între 1 ianuarie şi 2 septembrie, în Brazilia au fost înregistrate 93.175 de incendii - un record din 2010 - dintre care aproape 52% în Amazonia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News