Data publicării:

Cel mai important exerciţiu de securitate cibernetică din România a început la Bucureşti

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

 Cea de-a III-a ediţie a celui mai important exerciţiu de securitate cibernetică din România, CyDEx19, se desfăşoară în perioada 30 septembrie - 2 octombrie, la Palatul Parlamentului, evenimentul reunind peste 90 de entităţi din mediul public, privat şi academic.

"În premieră, la CyDEx19 sunt simulate scenarii complexe, concepute în comun de SRI, STS, SPP, MApN, Academia Tehnică Militară, CERT-RO, Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, BNR, Deloitte, Bitdefender, SecureWorks şi ING. De asemenea, la exerciţiu participă pentru prima oară şi reprezentanţi ai mediului academic, atât în calitate de jucători, cât şi de contributori la scenarii", a precizat, luni, SRI.

Potrivit sursei citate, singurul exerciţiu naţional axat pe componenta practică, CyDEx19 are ca scop verificarea nivelului de expertiză tehnică a specialiştilor din cadrul entităţilor participante în cazul unui incident cibernetic major la nivel naţional, dar şi dezvoltarea unui mecanism eficient de avertizare timpurie, alertă şi reacţie rapidă la acest tip de incidente.

CyDEx19 este organizat de SRI, prin intermediul Centrului Naţional Cyberint, cu sprijinul MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS şi CERT-RO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel