Cel mai grav caz din Colectiv. Ultima postare pe blog, zdruncinătoare
Are doar 20 de ani. Este acel tânăr cel mai grav rănit în urma incendiului din clubul Colectiv. Student la Politehnică, îi plăcea și scrisul. Are un blog, iar ultima sa postare dinainte de incendiul din Colectiv este una extrem de puternică din punct de vedere emoțional.
"am o urgentă nevoie
să respir singur
să nu împart aer sau priviri
vorbe sau trăiri
până când mă pot scufunda din nou
între voi
mă găsesc în noptile distorsionate
si râdem şi suntem
şi plângeam şi am fost...
Totul" este ultimă postare a tânărului de 20 de ani de pe blogul personal... până acum. Deși este cel mai grav rănit în urma incendiului din Colectiv, el se luptă pentru viața lui și a rezistat transportului în Olanda. Este Silviu, student la Politehnică. A fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Militar și apoi a fost transferat în Olanda cu un avion militar. Medicul său a ţinut să fie lângă el şi pe durata zborului, când a fost în permanență intubat, împreună cu echipa SMURD, potrivit TVR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News