Cel mai bun supliment alimentar pentru organism! Prof. Ciurea are răspunsul
Neurochirurgul Vlad Ciurea recomandă o mâncare ținută cât mai puțin la congelator, „fără aditivi, fără coloranți”.
„Cel mai bun supliment alimentar pentru organism este mâncarea cât mai naturală. Cea de la țară, dacă se poate, de la micii producători. O mâncare ținută cât mai puțin la congelator, fără aditivi, fără coloranți. Pentru că, pe lângă apă, odihnă și oxigen, și mâncarea este importantă pentru creierul nostru. Este bine de știut că mâncarea procesată vine uneori „la pachet” cu surprize neplăcute pentru organism, celebrele E-uri. Unele sunt teribil de periculoase”, a scris pe Facebook neurochirurgul Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar.
„Un exemplu: E 951, îndulcitor și potențiator de arome sintetic. Este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul! Se descompune, printre altele, în acid aspartic. Acesta suprastimulează neuronii, până la epuizare și distrugere. Prin urmare, produce migrene, amețeli, oboseală cronică și multe altele”, a explicat Vlad Ciurea.
Prof. Ciurea: Pentru un creier în formă, curcan, somon, usturoi, busuioc proaspăt. Să ne luăm zahărul din fructe și miere
Prof. Univ. Dr. Vlad Ciurea a fost întrebat ce îi place creierului când vine vorba de alimentație.
„Creierului nu-i plac grăsimile, cărnurile grele, slănina. Pentru un creier în formă, avem nevoie de carne slabă de curcan, de pește slab, dar și de pește gras, de somon, fiindcă are acizi grași nesaturați. Avem nevoie de toate semințele posibile, iar România este plină de una din cele mai bune semințe pentru creier: sămânța de dovleac crudă, care ajută la producerea anumitor neurotransmițători, responsabili cu starea de bine. Nuca seamănă ea însăși cu creierul uman, este unul dintre cei mai buni sâmburi. Pătrunjelul, usturoiul, busuiocul proaspăt, rozmarinul și plantele aromatice, în general, stimulează activitatea nervoasă. Creierului îi plac la nebunie și dulciurile, are nevoie de ele. Zahărul însă nu este bun pentru creier, este un drog care creează reacții de dependență. Și nici amidonul din făinoase nu este bun. Trebuie să ne luăm zahărul din fructe și miere. Citricele sunt excelente, fiindcă avem nevoie de cantități mari de vitamina C. Mango și avocado sunt foarte bune. Rodiile și strugurii negri au mulți antioxidanți. Și-i mai place creierului ceva, care ne place tuturor: ciocolata! Să-i dăm cacao și ciocolată cât mai pură, mai amăruie, mai neînsiropată. Și un pahar de vin roșu, din când în când”, a spus Vlad Ciurea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News