Cel mai amplu proces împotriva mafiei italiene din istoria recentă, la final. A fost nevoie de aproape două ore doar pentru citirea pedepselor celor din gruparea 'Ndrangheta
Un tribunal a pronunțat luni sentințe de închisoare cu durate semnificative la finalul unuia dintre cele mai ample procese împotriva mafiei din Italia, care a vizat grupul criminal 'Ndrangheta, din regiunea sudică Calabria, transmite Reuters.
'Ndrangheta a depășit Cosa Nostra din Sicilia și a devenit cea mai puternică organizație mafiotă din Italia, extinzându-și influența în Europa și în restul lumii.
Gruparea își are originea în Calabria, o regiune săracă din sudul Italiei, aflată la extremitatea țării. Se crede că numele său provine din cuvintele grecești antice "andros" și "agathos", care înseamnă bărbat curajos sau viteaz.
Organizația s-a extins semnificativ începând cu anii '70, când a reinvestit banii de răscumpărare proveniți din răpiri - una dintre principalele sale activități de atunci - în proiecte de lucrări publice și trafic de droguri, în special cocaină.
'Ndrangheta a răpit zeci de victime cu profil înalt, inclusiv celebrități precum John Paul Getty III, moștenitorul familiei de petrol din SUA, răpit în Roma în 1973 și ținut prizonier timp de cinci luni în munții din Calabria.
Urechea dreaptă a lui Getty a fost tăiată pentru a-i presa familia să plătească o sumă raportată de 3 milioane de dolari - povestea e protretizată în filmul lui Ridley Scott „All the Money in the World” și în serialul TV „Trust” al lui Danny Boyle.
'Ndrangheta - "forța absolut dominantă în lumea criminală"
Într-un raport bianual, Direcția de Investigare Anti-Mafia (DIA) din Italia a numit 'Ndrangheta "forța absolut dominantă în lumea criminală".
Forța sa constă în capacitatea de a se baza pe loialitățile tradiționale ale clanurilor și familiilor, având în același timp "flexibilitate maximă" în explorarea noilor oportunități de afaceri în economia formală și informală, a afirmat DIA.
În 2008, grupul de cercetare italian Eurispes a evaluat cifra de afaceri anuală a 'Ndrangheta la un impresionant 44 miliarde de euro (48 miliarde de dolari), aproximativ 3% din produsul intern brut al Italiei de atunci.
Estimarea a fost ulterior contestată de unii experți, însă majoritatea sunt de acord că mafia calabreză este extrem de puternică și bogată, în mare parte datorită rolului său de important traficant de cocaină din America Latină în Europa.
DIA a afirmat că 'Ndrangheta obține bani și din traficul ilegal de deșeuri și împrumuturi la camătă, oferind în mod obișnuit credite afacerilor aflate în dificultate și preluând treptat controlul asupra lor.
Prezență internațională
Se știe că 'Ndrangheta are o prezență stabilită în Canada și Australia, precum și în majoritatea Europei Occidentale, cu celule locale care mențin de obicei legături strânse cu patria lor calabreză.
Procurorii și investigatorii italieni se plâng în mod regulat că omologii lor europeni subestimează în ce măsură mafia calabreză s-a infiltrat în țările lor și spun că toate națiunile UE ar trebui să copieze legile dure anti-mafie ale Italiei.
Poliția din întreaga Europă a arestat mai mult de 100 de persoane în luna mai într-o operațiune menită să vizeze grupul, cu suspecți acuzați de trafic de droguri și arme din America Latină. Rețeaua ar fi folosit intermediari chinezi în Italia și Columbia pentru a ajuta la transferul de fonduri destinate plății tranzacțiilor cu droguri.
Ce pedepse au primit mafioții? Printre ei s-a numărat și un fost politician al partidului Forza Italia, aflat la guvernare
Un proces desfășurat pe o perioadă de aproape 3 ani a adus sub acuzație peste 330 de membri ai 'Ndrangheta.
În urma unei ample operațiuni desfășurate în decembrie 2019, în cadrul căreia au fost efectuate multiple arestări, inculpații au fost acuzați de diverse infracțiuni, printre care se numără extorcare, trafic de droguri și jaf. Procesul a debutat în ianuarie 2021 și a implicat o investigație laborioasă.
Conform agenției italiene de presă Ansa, judecătorii au alocat o perioadă de o oră și 40 de minute doar pentru a citi sentințele.
Două dintre cele mai lungi pedepse au fost aplicate lui Saverio Razionale și Domenico Bonavota, doi lideri locali ai 'Ndrangheta din Calabria, fiecare primind câte 30 de ani de închisoare.
În rândul celor condamnați s-a regăsit și Giancarlo Pittelli, avocat și fost politician al partidului Forza Italia, parte a actualului guvern de la Roma. Acesta a primit o sentință de 11 ani de închisoare pentru conspirație alături de mafie și furnizarea de informații.
Giorgio Naselli, fost șef al poliției din Calabria, a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani și 6 luni de închisoare.
Cu toate acestea, în anumite cazuri, procurorii nu au obținut sentințe pe care le-au cerut și mai mult de 100 de inculpați au fost declarați nevinovați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News