Cei doi clujeni, depistați cu tulpina britanică a Covid nu au fost în Marea Britanie
Cele două persoane din Cluj care au tulpina britanică a Covid-19 nu au fost în Marea Britanie și nici nu au intrat în contact cu vreo persoană venită de acolo.
Prefectura Cluj a anunțat, sâmbătă, referitor la cele două cazuri depistate cu tulpina britanică în Cluj, că este vorba despre două persoane de 29, respectiv 54 ani, cu domiciliul în alte județe, dar rezidenți în județul Cluj.
Cele două persoane au fost confirmate pozitiv cu Covid19, iar analizele ulterioare au scos la iveală că este vorba despre tulpina britanică.
Simptomele nu au fost grave
Au fost izolate acasă pe 14 zile, fiind depistate cu Covid-19 în 14 ianuarie.
„Starea lor de sănătate nu a necesitat spitalizare. Din ancheta epidemiologică nu a rezultat faptul că au călătorit în Marea Britanie sau că ar fi intrat în contact cu vreo persoană provenită din aceasta zonă. Nu exista nicio legătură epidemiologică între cele două cazuri”, susține prefectul de Cluj, Mircea Abrudan.
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că încă 10 noi cazuri cu noua variantă de Sars Cov- 2 au fost identificate în România. Probele au fost prelucrate în laboratorul Medlife, iar orașele din care s-au recoltat probele sunt București, Cluj, Vâlcea, Galați, Târgoviște, Slobozia și Călărași. Potrivit raportului, probele ce conțin noua tulpină provin din București, 6 probe, din Vâlcea, 2 probe, și din Cluj, 2 probe.
În prezent sunt raportate 18 cazuri cu noua variantă de Sars-CoV- 2, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News