Data actualizării:
Data publicării:

Cei 41 de cetăţeni români evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România - Foto/Video

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp

MAE anunță că cei 41 de cetăţeni români evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România.

Alegeri prezidentiale 2024

Grupul de 41 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza a ajuns în România, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

"Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 41 de cetățeni români și membri de familie ai acestora evacuați din Fâșia Gaza au fost transportați în România la bordul unei aeronave militare. Zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, cu un avion C-130 Hercules aparținând Forţelor Aeriene Române.

Cei 41 de cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie 2023, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcați spre România.

MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene



MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate. Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren", transmite MAE într-un comunicat.

Reamintim că un prim grup de români s-a întors în ţară, zilele trecute. Mai exact, în data de 8 noiembrie, 93 de români evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în ţară, la Baza Aeriană 90, cu o aeronavă TAROM. La bord au fost prezenţi, atât premierul Marcel Ciolacu, cât şi ministrul afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu. Grupul de 41 de români este cel de-al doilea grup care a fost evacuat. Un al treilea grup de români este încă blocat la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Egipt.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel