Data publicării:
CEC Bank plătește dividende de 634,3 milioane lei statului român
Dividendele sunt aferente profitului din 2019 și 2020. Peste 85% din profitul net a fost repartizat, în linie cu acordul privind majorarea capitalului social CEC Bank, convenit cu Comisia Europeană în 2019.
CEC Bank anunță plata de dividende în valoare de 634,3 milioane lei aferente anilor financiari 2019 și 2020, acționarului său Ministerul Finanțelor Publice. Plata a fost deja efectuată, la sfârșitul săptămânii trecute. Banca a distribuit peste 85% din profitul net atribuibil acționarilor – având una dintre cele mai ridicate cote de repartizare a profitului de pe piață.
”Am demonstrat că CEC Bank poate veni cu un plan viabil de creștere și transformare. Și ne-am respectat toate angajamentele asumate în cadrul Planului de afaceri care a stat la baza majorării capitalului social al CEC Bank, în condiții de piață. Capacitatea de a genera profituri pentru acționari este principalul indicator după care se măsoară atractivitatea unui business pe piață, iar Ministerul de Finanțe a înțeles să acționeze precum un investitor privat. Aceste dividende demonstrează că a avut de câștigat”, a declarat Bogdan Neacșu, CEO al CEC Bank.
Distribuirea de dividende face parte din obligațiile asumate în baza planului de afaceri care a stat la baza majorării capitalului social al CEC Bank, aprobat de Comisia Europeană la sfârșitul lui 2019. Planul menționat prevede și acordarea unui împrumut subordonat, necesar pentru ca CEC Bank să se conformeze cerințelor europene privind fondurile proprii și pasivele eligibile (prevăzute în Directiva 2014/59/UE privind Cerințele Minime privind Fondurile Proprii și Pasivele Eligibile).
Majorarea capitalului social al CEC Bank prin aport în numerar al acționarului este unul din puținele proiecte aprobate la nivelul Uniunii Europene privind majorarea de capital la nivelul unei bănci, de către un acționar de stat, în condiții de piață, care a trecut testul investitorului privat. Comisia a apreciat că prin injecția de capital la CEC Bank, statul ca acționar va beneficia de un randament al investiției în conformitate cu condițiile pieței.
Sumele au fost și vor fi folosite în principal pentru consolidarea poziției CEC Bank pe piața creditelor și pentru investiții în modernizarea sistemelor informatice. În 2019, profitul net al CEC Bank s-a ridicat la 379,6 milioane de lei, iar în 2020 – la 337,7 milioane de lei, acestea fiind cele mai bune rezultate din istoria post-tranziție a băncii. Dividendele s-au aplicat profitului rezultat după repartizarea tuturor elementelor reglementate: impozite, rezerve, provizioane etc.
În primele 11 luni din 2021, CEC Bank a înregistrat un profit net de circa 400 de milioane de lei, în creștere cu 46% față de perioada similară a anului trecut, iar activele băncii s-au majorat la 45,62 miliarde de lei, față de 39,4 miliarde de lei în noiembrie 2021 (+16%).
Decizia privind repartizarea profitului aferent anului 2021 urmează a fi luată de către acționari după aprobarea situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2021.
CEC Bank a încasat împrumutul subordonat
La sfârșitul anului trecut, guvernul a aprobat acordarea unui împrumut subordonat către CEC Bank, în valoare de 1,4 miliarde de lei, pe o perioadă de 10 ani.
Împrumutul a fost contractat în ultima parte a lunii decembrie, cu o rată totală a dobânzii la nivelul pieței formată dintr-un indice variabil revizuibil trimestrial: ROBOR la 3 luni, la care se adaugă o marjă fixă de 3,30%, pe toată durata contractului. Dobânda este variabilă și se
ajustează trimestrial.
Majorarea fondurilor proprii prin contractarea împrumutului subordonat, în locul majorării de capital prin încorporarea profitului din anii anteriori asigură conformarea la cerințele europene privind fondurile proprii aplicabile CEC Bank și permite acționarului – Ministerul de
Finanțe – să beneficieze de fluxuri de numerar pozitive, din rambursarea creditului și a dobânzilor aferente și, în același timp, să încaseze dividende în continuare.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 45,1 miliarde lei, la sfârșitul lui septembrie 2021.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News