”Cea mai neagră dictatură”. Bogdan Chirieac: Un cetățean european sau american aflat acum în Rusia este prizonier de război
Autor: Ema Apostu | Publicat pe: 05 aug 2022, 14:56
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Brittney Griner
Moscova este gata să negocieze cu SUA şi să le-o dea pe campioana olimpică Brittney Griner în schimbul altui prizonier. Sportiva a fost condamnată la 9 ani de închisoare în Rusia după ce a fost săltată de pe aeroport şi pe un dispozitiv de fumat s-ar fi găsit urme de ulei de canabis. În scandal a intervenit însuși Joe Biden, care a cerut Rusiei să o elibereze.

Vedeta americană a baschetului feminin Brittney Griner, reținută în Rusia din februarie, a fost condamnată joi la 9 ani de închisoare de un tribunal rus pentru trafic de droguri, verdict catalogat imediat drept "inacceptabil" de preşedintele american Joe Biden. 

"Cetățeanul american Brittney Griner a primit o pedeapsă cu închisoarea care scoate din nou la lumină ceea ce lumea știa deja: Rusia o reține pe nedrept pe Brittney. Este inacceptabil și fac un apel către Rusia să o elibereze imediat, astfel încât să poată fi alături de soția ei, de cei dragi, de prietenii și coechipierii ei”, a spus Biden, într-un comunicat.

"Administrația mea va continua să lucreze neîncetat și să caute toate căile posibile pentru a-i aduce acasă în siguranță pe Brittney și pe Paul Whelan, cât mai curând posibil”, a mai spus Biden.

Brittney Griner ar putea fi dată la schimb cu Viktor Bout, un traficant rus de arme condamnat la 25 de ani de închisoare în SUA.

G Ad:

”Suntem gata să discutăm această problemă, dar numai cu canalul de comunicare care a fost decis de președinții Vladimir Putin și Joe Biden”, a declarat Lavrov la o conferință de presă în Cambodgia, unde este în desfășurare Summitul Asiei de Est, potrivit Europa Today.

”Dacă americanii hotărăsc să recurgă încă o dată la diplomația publică... asta e treaba lor și aș spune și că e problema lor”, a avertizat el. Kremlinul a avertizat anterior Statele Unite să nu recurgă la ”diplomația megafonului” în cazul lui Griner, care ieri a fost condamnată la nouă ani de închisoare pentru o infracțiune de posesie de droguri.

"Probabil că Rusia are nevoie de el înapoi"

Întrebat dacă ruşii folosesc fiecare prilej pentru a lua prizonieri și a face apoi presiuni, analistul politic Bogdan Chirieac a spus: 

"Mi-e teamă că orice cetăţean american, orice cetăţean european aflat acum în Rusia este, de fapt, un prizonier de război. Din cine ştie ce motive, un astfel de cetăţean american, european, român sau german aflat în Rusia, în momentul acesta, este un potenţial prizonier de război. Se inventează tot felul de procese şi se dau tot felul de sentințe. De fapt, este pur şi simplu răpire şi prizonierat, probabil pentru a face schimb de prizonieri. Viktor Bout este unul dintre cei mai înspăimântători traficanți de arme din lume. În momentul ăsta, probabil că Rusia are nevoie de el înapoi. Nu este justiţie, nu este diplomaţie...".

"Toată lumea să bage de seamă această nouă realitate din Rusia"

"Baschetbalista americană nu a comis nicio faptă, este pur şi simplu luată prizonier de război din cauza naţionalităţii sale, din cauza aceasta a fost băgată la închisoare, pentru a fi folosită ca monedă de schimb. Este un comportament al unui stat care nici măcar pe la autoritarism nu mai trece, se duce direct în cea mai neagră dictatură. Asta este situația şi este bine ca toată lumea să bage de seamă această nouă realitate din Rusia. Orice cetățean occidental, mai ales de pe lista statelor care condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina, este un potenţial prizonier de război", a mai spus Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro