Data publicării:
Cea mai mare investiție privată de pe Litoral, blocată de Inspectoratul de Stat în Construcții, care face jocul unor interese politice și de grup
Starea deplorabilă a plajelor de pe Litoralul românesc este unul dintre motivele pentru care turiștii preferă să meargă la mare în Bulgaria. ”Proprietarul” plajelor, Administrația Națională Apele Române, încasează chirii, dar nu face investiții pentru turiști. Iar atunci când un investitor privat încearcă să aducă o porțiune de plajă la standarde occidentale, se găsesc instituțiile publice care, pe mână cu grupuri de interese locale, încearcă să blocheze tentativele de modernizare a Litoralului.
Un sector de plajă din Mamaia a fost închiriat de Administrația Națională Apele Române unei firme care a investit milioane de euro pentru amenajarea unor piscine ecologice, proiect care poate constitui un exemplu de sustenabilitate, unic la nivelul litoralului românesc. Zona respectivă era abandonată de fostul ”chiriaș” al Apelor Române, iar administrația lăsase în paragină plaja. După ce a obținut toate avizele și autorizațiile, conform prevederilor legale în vigoare, pentru demararea lucrărilor de amenajare a plajei, firma a și procedat la începerea lucrărilor. Care au respectat atât contractul de închiriere, cât și caietul de sarcini aferent licitației de atribuire a sectorului de plajă, singurele documente juridice care, împreună cu autorizația de construire, reglementează modul în care aceste lucrări pot fi realizate.
BC Cogen Management (BCCM) a început construcția, utilizând exclusiv materiale naturale, în principal lemn și piatră, dar și alte soluții ecologice, fără existența unor fundații sau a altor structuri din beton. În plus, întreaga cantitate de nisip manipulată pe perioada lucrărilor a fost gestionată cu mare grijă, fiind păstrată integral in situ, astfel încât suprafața de plajă să poată fi predată în condițiile prevăzute de contractul de închiriere, la expirarea acestuia.
După ce proiectul a început să prindă contur, un grup de interese care se aștepta să obțină de la Apele Române acea porțiune de teren, în condiții mult mai avantajoase, a pornit o campanie pentru blocarea investiției derulate de firma cu capital 100% românesc. La această campanie a răspuns Inspectoratul de Stat în Construcții, care a găsit ca pretext pentru a dispune oprirea lucrărilor o măsurătoare topografică realizată de Administrația Bazinală Dobrogea Litoral, filiala ANAR care a închiriat plaja. ABDL, repetăm, instituția care a închiriat plaja și a solicitat plata pentru o suprafață de 31.400 mp, în 2023, susține în 23 aprilie 2024 că suprafața de plajă măsoară... 27.631 mp.
”Am demarat această investiție cu bună-credință și cu dorința de a demonstra că și pe litoralul românesc se poate realiza un astfel de proiect. Deși nivelul investiției ne-ar fi permis să ne orientăm spre orice altă țară din Europa, noi am ales să investim în România. Suntem o companie cu capital 100% românesc, plătim taxe și impozite în România, și tot din țara noastră achiziționăm și materialele sau forța de muncă. Nu am cerut nimănui niciodată altceva decât să ne fie respectate drepturile și să fim lăsați să ne facem treaba fără intimidări, hărțuiri, presiuni și abuzuri. Nu ne sperie nici acțiunile meschine ale politicienilor aflați în campanie, nici frustrările foștilor chiriași, fie că sunt foști fotbaliști sau vedete de televiziune. Suntem mai determinați ca oricând să ducem această investiție până la capăt și să setăm un nou standard de calitate pentru litoralul românesc. Așadar, facem un apel la toate aceste persoane să se abțină, pe viitor, de la a mai recurge la astfel de fapte reprobabile”, a transmis Alin Constantin Bucur, administrator BCCM, într-un comunicat în care anunță că îi va acționa în instanță pe cei care blochează proiectul.
Statul român, în cazul unei acțiuni în instanță a investitorului care a băgat milioane într-o lucrare a cărei finalizare este blocată de funcționarii săi, va plăti daunele. Între timp, turiștii vor merge la plajă tot în Turcia sau Bulgaria.
În fotografiile care ilustrează acest text se poate vedea cum arăta secțiunea de plajă în 2023 și cum ar fi trebuit să arate în acest an, dacă investiția nu era blocată de interese meschine. Imaginile nu mai au nevoie de alte explicații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News