Cea mai mare explozie solară din ultimii cinci ani - VIDEO
Cea mai mare explozie solară din ultimii cinci ani a avut loc ieri, fenomenul lansând în spaţiu un nor de zece miliarde de tone cu viteza de peste opt milioane de kilometri pe oră.
Oamenii de ştiinţă au spus că explozia a avut loc pe partea Soarelui care nu este îndreptată spre Pământ, aşa că aceasta nu va avea un impact asupra sateliţilor şi a sistemelor de comunicaţii , informează Mediafax.
Joe Kunches de la Space Weather Prediction Center din Colorado a declarat că în urma exploziei singurele efecte au fost mici întreruperi ale emisiilor radio în Asia.
"Am avut noroc pentru că locul erupţiei nu a fost pe partea Soarelui îndreptată spre Pământ, aşa că prpbabil nu vom simţi efecte secundare", a declarat expertul.
Imaginea a fost surprinsă de Observatorul Solar al NASA. Cercetătorii estimează că în următorii trei-cinci ani vor avea loc numeroase astfel de explozii. Ultima dată când a avut loc o explozie atât de puternică a fost în decembrie 2006.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News