Data actualizării:
Data publicării:

CEA MAI MARE BERĂRIE din sud-estul Europei, în Herăstrău - FOTO

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Trei antreprenori români au investit circa 3 milioane euro în Berăria H, situată în Pavilionul H din parcul Herăstrău, care a fost deschisă vineri.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al companiei, Berăria H are o capacitate de aproximativ 2.000 de locuri în interior şi 1.000 de locuri în exterior.

Amenajările localului au durat aproximativ 7 luni şi au fost angajate aproximativ 120 de persoane.

"Cochetez cu ideea de a deschide acest local de aproximativ doi ani, însă momentul în care am găsit spaţiul fostului Pavilion H am ştiut că este ceea ce căutam. Aş spune că ambiţia noastră este să facem cea mai tare berărie din sud-estul Europei, care va fi şi cea mai mare", a declarat Vlad Dumitru, administrator şi acţionar al Berăriei H.

El a arătat că mai mult de jumătate din investiţia de 3 milioane de euro provine dintr-un împrumut contractat de la Volksbank.

Berăria se adresează în principal persoanelor cu venituri mici şi medii, cea mai ieftină bere fiind 6-7 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel