Data publicării:

Cea mai lungă eclipsă de lună din secolul XXI, iulie 2018

Autor: Steluța Indrei | Categorie: Stiri
WhatsApp
SUPER LUNA ALBASTRA SANGERIE, Bucuresti, FOTO: Crisan Andreescu
SUPER LUNA ALBASTRA SANGERIE, Bucuresti, FOTO: Crisan Andreescu

Cea mai lungă eclipsă de lună din secolul XXI are loc pe 27 iulie și durează 103 minute. Este vizibilă peste tot în Europa, inclusiv în România. 

Un spectacol astronomic vizibil cu ochiul liber va avea loc pe data de 27 iulie 2018, când este prevăzută cea mai lungă eclipsă de lună din secolul XXI. Debutează în jurul orei 21.30 și se va termina spre miezul nopții. În total, 103 minute, afirmă Asociația franceză de astronomie, citată de 20minute.fr.

Spre deosebire de eclipsa de soare, în cazul de față luna nu va dispărea complet. Dimpotrivă, alinierea Soare, Pământ, Lună (în această ordine) privează luna de lumina soarelui, iar atmosfera terestră va filtra razele cu cea mai mare lungime de undă. Acestea din urmă vor atinge luna, care va deveni roșiatică. Satelitul terestru își va schimba tenta galben cenușie într-una de culoarea cuprului, au explicat astronomii francezi. 

Acest spectacol astronomic este vizibil cu ochiul liber, cu condiția să fie un cer senin. Pasionații de astronomie se pot bucura de eveniment cu ajutorul telescopului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel