Cea mai cunoscută sosie a lui Marilyn Monroe, la Chefi la cuțite
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Mai sunt două zile până la premiera maraton a noului sezon Chefi la cuțite!

Mai sunt două zile până la premiera maraton a noului sezon Chefi la cuțite! Cel mai apreciat cooking show din România îi aduce în rolurile de jurați pe Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Ștefan Popescu și Chef Alexandru Sautner, cei patru ași ai gastronomiei inaugurând următorul capitol din bucătăria Chefi la cuțite pe 18 martie, la Antena 1, de la 20:30.

Pregătiți să deguste cele mai variate preparate la preselecții, cei patru Chefi vor trăi intens emoția noului început, descoperind poveștile surprinzătoare ale concurenților dornici să intre în echipele lor și ale oaspeților din țară, dar și din străinătate, care vin în platoul show-ului pentru a-i întâlni. Unul dintre ei, Aristotelis Valaoritis, vine din Cipru pentru a-i cuceri pe Chefi cu farfurii savuroase, dar și cu… pahare. Multe pahare! Pentru că Aristotelis deține recordul Mondial pentru cele mai multe pahare ținute pe cap… în timp ce dansează. Primul succes recunoscut de Guinness World Records l-a obținut în 1997, cu 134 de pahare ținute pe cap. Iar în anii următori și-a depășit constant propriul record, cel mai recent ajungând la 319 pahare.  Astfel, pe lângă preparatele gătite de el în bucătăria Chefi la cuțite, Artistotelis le va oferi un spectacol antrenant pe ritmurile lui Zorba Grecul, provocându-i pe jurați să încerce și ei un dans cu pahare pe cap. Cum vor reacționa Chefii, dar și ce verdict va primi Aristotelis telespectatorii vor descoperi în prima ediție Chefi la cuțite.

O altă prezență cu totul specială în platoul show-ului va fi cea mai cunoscută sosie a lui Marilyn Monroe, care a jucat în filme la Hollywood alături de actori celebri. Actrița, al cărei job oficial este chiar acela de sosie a celebrei dive, a gătit pentru Chefi, cărora le-a împărtășit impresionanta ei viață, cu momente înălțătoare, dar și episoade dureroase. Suzie Kennedy a avut apariții și în filme de Oscar sau cu succes de box office, dar și în reclame, alături de manechine faimoase, precum Naomi Campbell. Totul a început în anii de liceu, când cineva i-a sugerat să participe la un casting al unei agenții aflate chiar în căutarea sosiei perfecte a lui Marilyn Monroe. Întregul moment va putea fi urmărit de telespectatori săptămâna viitoare, la premiera maraton Chefi la cuțite.

Printre cei care vor își vor asezona preparatele cu o poveste de viață aparte și o înfățișare memorabilă se numără Sylvain Helaine, cel mai tatuat bărbat din Franța. Cunoscut și ca Mr. Snake, el și-a făcut primul tatuaj la vârsta de 7 ani, iar acum se consideră o operă vie de artă, înfățișarea neîmpiedicându-l să aibă jobul de profesor de școală primară. 

Tot de peste hotare, dar cu adânci rădăcini în România, Adelina Baicu este artistul cofetar care îi va impresiona pe Chefi cu creațiile sale – și asta pentru că Adelina nu doar prepară unele dintre cele mai delicioase deserturi, ci creează adevărate opere de artă, de la povești dulci cu personaje îndrăgite la portrete uluitor de fidele. Ce surpriză le-a pregătit Adelina Chefilor telespectatorii vor afla în noul sezon al celui mai apreciat cooking show din România, care începe luni, de la 20:30, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel