Data publicării:

Cea mai bună soluție astăzi pentru un credit. Leu, euro sau dolar? ”A trecut vremea când îți luai un credit și preocuparea era doar de a plăti ratele la timp”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Românii continuă să-și facă credite la bănci, în ciuda crizelor actuale, pentru că acesta este și momentul în care cei mai mulți își caută siguranța. 

Economistul Adrian Negrescu a vorbit despre cea mai bună soluție pentru creditele noi, dar și despre ce au de făcut românii care deja au un credit. De asemenea, el a arătat și diferențele dintre IRCC și ROBOR, care, după spusele sale, se vor ”atenua” în 2023, ceea ce reprezintă o veste proastă pentru cei care credeau că au scăpat, cu ajutorul IRCC-ului. 

Credite pe termen lung în lei, euro sau dolari? Care este varianta cea mai bună?

Adrian Negrescu: În actualele condiții, cel mai eficient pare creditul în euro. Dobânda este semnificativ mai mică decât la creditul în lei și, dacă ne uităm în urmă, putem observa cum, chiar și în condiții de inflație, criză și alte turbulențe, finanțarea în euro nu a suferit șocuri precum cea în franci elvețieni sau lei.

Atenție însă la condițiile de creditare în euro. Dincolo de clauza de venituri, este absolut necesar să citiți cu atenție contractele, să vedeți ce costuri suplimentare, dincolo de dobândă, practică băncile.

Pe termen lung, creditul în euro pare o soluție optimă mai ales că, până la urmă, vom adopta și noi moneda europeană. Că vor fi 10 ani, poate 15, cert este că, atunci când îți iei un credit pe 25-30 de ani, trebuie să iei în calcul și acest aspect.

Cum îi ajută refinanțarea pe românii cu credite?

Adrian Negrescu: Refinanțarea este una dintre puținele opțiuni pe care clienții le mai au în prezent, în condițiile în care trendul creșterii dobânzilor nu se va domoli prea curând. Înainte de a cere o refinanțare la bancă, este esențial să consultați și ofertele altor bănci, în căutarea unor condiții mai bune. 

O rată fixă, cu o dobândă fixă, pentru următorii 5 ani,  poate fi o soluție pentru a trece peste această perioadă. Atenție însă la valoarea dobânzii fixe și la comisioanele de refinanțare.

În esență, dincolo de această perioadă tulbure din punct de vedere economic, ar trebui ca, de acum înainte, să fim mai atenți la relația cu banca. A trecut vremea când îți luai un credit și singura preocupare era doar de a plăti ratele la timp. În perspectivă, să refinanțezi creditul odată la 5-7 ani, în condițiile apariției unor oferte bancare mai bune, va face diferența.

Citește continuarea pe DCBusiness.ro

Astăzi, ROBOR la trei luni a ajuns la 8,18% și a atins cea mai ridicată valoare din 29 ianuarie 2010 până în prezent.

”ROBOR-ul este un indicator financiar, un preț al banilor, arată dobânda la care băncile se împrumută între ele pe piața interbancară” a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, pentru DCNews. Prin lege, ROBOR-ul influențează ratele creditelor de consum și creditele ipotecare. 

Amintim că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a atras atenția băncilor că au cam sărit calul cu privire la ROBOR. Atenționarea venea după o creștere uriașă a dobânzii ce ajunsese la 8,14% la începutul lunii august. După atenționarea sa, ROBOR a început să scadă (prima oară la 8,06%) și a ajuns chiar și sub 8%, jonglând creșteri în jurul acestei valori. Dar, în ultima săptămână, ROBOR și-a reluat creșterea, ajungând astăzi la o nouă valoare de înspăimântă românii cu credite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel