Data publicării:
Nicolae Ciucă, anunț înainte de Congresul PPE de la București: Vom negocia ca România să finalizeze procesul de integrare în Spaţiul Schengen
Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal (PNL), a vorbit despre Congresul Partidului Popular European (PPE) de la București și ce se ve discuta despre aderarea României la Schengen. Și cancelarul Karl Nehammer va fi prezent la eveniment.
"Începând de mâine de la prânz, vom avea prezența liderilor PPE, liderii instituțiilor importante din UE - președinta Comisiei și președinta Parlamentului -, președintele PPE - domnul Weber. Cu fiecare dintre ei - plus ceilalți lideri de țară și premieri - vom negocia ca, în declaraţia finală de la Congresul PPE, să avem acceptul şi decizia ca România să finalizeze procesul de integrare în Spaţiul Schengen.
Ca atare, toate discuţiile şi toate negocierile noastre sunt îndreptate în această direcţie pentru că este un moment absolut important şi relevant pentru PNL, dar mai important este pentru România pentru că în ţara noastră, dincolo de prezența liderilor europeni, vor fi 640 de jurnalişti. Este evenimentul politic al anului în Europa şi se desfăşoară la Bucureşti.
Este o recunoaştere a relevanței PNL al României, al activităţii noastre ca ţară, inclusiv al modului în care am reuşit să parcurgem toată această perioadă deosebit de difcilă şi faptul că se desfăşoară într-o ţară de graniță cu Ucraina arată interesul pentru tot ceea ce înseamnă stabilitatea şi securitatea UE", a spus Nicolae Ciucă, la Digi 24.
Obiectivele Congresului PPE
"Eu vă pot spune care sunt pricipalele elemente ale acestui Congres. Pe de-o parte, va fi adoptată strategia PPE pentru campania de europarlamentare, va fi aprobat planul electoral pentru alegerile europarlamentare şi un moment aparte va fi acela al nominalizării doamnei Ursula von der Leyen pentru preşedinţia Comisiei. Iată, România este aleasă pentru a se puncta acest moment politic deosebit de important pentru Europa", a mai spus președintele PNL.
"Asta va fi discuţia noastră, pledoaria noastră"
"În perioada de pre-aderare, României i-a crescut PIB-ul de trei ori. Din 2007 până acum, cifra de afaceri în România a crescut de la 860 de miliarde, la 2.700 de miliarde. PIB-ul a crescut de la 480 de miliarde la 1.583 de miliarde, în 2023, 1.773 previziunea pentru 2024. Numărul de angajaţi, de contracte de muncă, de la 4,7 milioane la 6,7 milioane. Punctul de pensie a crescut de la 416 lei la 1.785 lei în 2023, respectiv 2023 de lei în anul 2024. România a beneficiat de 62 de miliarde de euro. Avem peste 4 milioane de romani care îşi desfăşoară activitatea în diaspora.
Din momentul în care am intrat în UE, investiţii străine în România au intrat în valoare de 115 miliarde de euro. În acelaşi timp, remiterile, banii trimişi de către românii din diaspora în ţară sunt peste 100 de miliarde de euro, dar în acelaşi timp trebuie să ţinem cont - şi asta va fi discuţia noastră şi pledoaria noastră cu partenerii noştri din PPE", a spus Nicole Ciucă.
PPE, presiuni asupra lui Karl Nehammer ca România să intre în Schengen și terestru?
"Abia aştept să văd cum vor vota în momentul în care vom avea această decizie la documentul final al Congresului. Mai este încă o chestiune pe care trebuie să o spun şi trebuie să o ştie toată lumea... Eu voi folosi această cifră în discuțiile mele cu partenerii din PPE - românii, în ţările unde îşi desfăşoară activitatea, asigură un pic peste 120 de miliarde de euro. Dacă însumăm cu toţi aceşti ani, reprezintă o sumă... Recunoaşterea nu trebuie să fie doar pentru România ca ţară, ci pentru tot ceea ce înseamnă forţa de muncă a României care îşi desfăşoară activitatea în străinătate", a spus Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News