Data publicării:

Ce uită sau chiar abandonează românii pe aeroport

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ce uită sau chiar abandonează românii pe aeroport / Foto: Pixabay, de Rudy and Peter Skitterians
Ce uită sau chiar abandonează românii pe aeroport / Foto: Pixabay, de Rudy and Peter Skitterians

Află în articol ce uită sau chiar abandonează românii pe aeroport.

În fiecare lună mii de obiecte sunt uitate, şi chiar abandonate, pe aeroporturile din toată ţara. De cele mai multe ori este vorba despre bagaje, pentru care oamenii află la îmbarcare că trebuie să plătească, relatează Pro TV. În cele mai multe cazuri aceștia ori nu respectă greutatea sau dimensiunea bagajului, ori şi-au luat bilet doar pentru o geantă de mână. S-a ajuns aici de când şi companiile au început să ceară bani în plus pentru valizele de la cală, acestea nemaifiind incluse în prețul biletelor.

"Cele mai multe sunt articole pentru copii, scaune pentru mașină, scoici, un colț numai cu cărucioare pentru copii, unii părinți preferă să le lase la îmbarcare când constată că nu au voie cu ele în avion", a spus comisarul de poliție Alexandra Găvan, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră Română.

În cât timp pot revendica pasagerii obiectele pierdute

Unii pasageri uită diverse obiecte în lada de la controlul de securitate, alţii le abandonează ca să nu plătească taxe suplimentare. Toate sunt duse ulterior într-un depozit de la subsolul aeroportului. Într-un astfel de depozit ajung lunar aproximativ 800 de obiecte pe care oamenii le pot revendica în termen de un an.

Cel mai spectaculos obiect abandonat pe Aeroportul Henri Coandă este o cușcă extrem de mare, pe care cel mai probabil proprietarii au abandonat-o pentru a nu plăti taxe suplimentare.

"În ultimii ani companiile aeriene au scos bagajele de cală din preţurile biletelor de avion din două motive, au vrut să-și optimizeze costurile, încasând suplimentar pentru bagajul de cală sau de mână şi în al doilea rând anul trecut au fost probleme mari de operare din cauza personalului", a spus Ciprian Enea, consultant în turism.

Ce se întâmplă cu bagajele care nu sunt revendicate

Toate bagajele rămase sunt scanate de serviciul român de informații și doar după ce sunt catalogate ca fiind sigure ajung și la Poliţia de Frontieră, care face un inventar al lucrurilor găsite. În 2022 au fost găsite în jur de 10.000 de bunuri și doar 1.500 dintre acestea au fost recuperate de către pasageri. Armele albe se predau către securitatea aeroportului iar alimentele se păstrează 24 de ore după care se aruncă. Cât despre bijuterii sau bani, aceștia se predau către trezoreria statului.

"Dacă vorbim despre bijuterii sau bani, aceștia se predau după 48 de ore către trezoreria statului sau către direcția generală a finanțelor publice. După termenul de un an bunurile intră în patrimoniul statului și sunt valorificate", a mai explicat comisarul de poliție Alexandra Găvan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel