Mi-am luat săgeți de foc din privirea doamnei de la casă și-o muștruluială bună-n public!

S-au înrăit oamenii. S-au înnegrit vremurile. Au înlemnit inimile. Asta văd și asta simt tot mai mult în jur. Nu-mi explic de ce unii dau cu piciorul în câinii maidanezi fără măcar să fie atacați, de ce mamele își înjură copiii în plină stradă, de ce șoferii "se spurcă" unii pe alții ca la ușa cortului în trafic, de ce vânzătoarele mormăie și mai că nu te blesteamă în timp ce-ți scanează produsele la casă din simplul motiv că te-ai trezit să-i dau cuponul de reducere la sfârșit și nu înainte.

Mi s-a întâmplat ieri la un supermarket. Am dat de o doamnă plictisită, aparent în plin divorț, cu probleme acasă. După ce cu câteva zile înainte povestise întregii cozi de oameni cum a fost înșelată și lăsată pentru o "matracucă de la servici", aseară casierița m-a mustrat că n-am știut să-i dau ce voia la timpul potrivit, de parcă eu ar fi trebuit să știu ce se petrece sub tejgheaua ei sau ce se afișează pe ecran. Am văzut-o cum se încruntă și face mărunțel din buze. Apoi mi-a trântit cele câteva produse pe care apucase să le scaneze, a strigat după un coleg să vină să-i anuleze bonul și m-a fixat din priviri zicându-mi: "Încă unul ca dumneavoastră și las dracu' tot aici!".

O întreb calm: "Am greșit cu ceva?"

"Da!" - m-a răstit. "Cupoanele de reducere se dau înainte!".

"N-am știut. Iertați-mă." Aveam două cupoane cu reduceri de început de an a câte 8 lei fiecare.

După ce a rescanat cele două-trei produse le-a trântit din nou "cu draci" și a mai zis doar pentru ea - "Dacă n-am anulat azi la bonuri din cauza cupoanelor...". I-am zâmbit și am plecat.

Era 8 seara. Știu că era obosită, dar mai știu și că trece printr-un divorț cu scandal. Tot de la ea. Deunăzi i se confesa unui domn la casă, care era înaintea mea, cum că e deja la a doua înfățișare, cum "una" de la birou l-a vrăjit pe soțul polițist care, spunea ea, "s-a ajuns acum, are funcție! Nu mai sunt bună!". Pe atunci mă încerca mila și compasiunea. Ieri m-au încercat... altele. 

"Erai mort, fraiere!"

Și fiindcă aproape niciodată "doar atât" nu e de ajuns, am mai și fost martoră, fără voia mea, la o scenă "de groază" între o tânără mămică și puștiul ei care-i dăduse drumul la mână pe trecerea de pietoni. "Ești dobitoc? Zi! Ești dobitoc? Ce ți-am zis eu? Dacă oprea o mașină în tine? Erai mort, fraiere!".

Deodată parcă m-am simțit și eu fraieră. Îmi venea să caut o mână de care să mă țin. M-am speriat. Și m-am întristat. Și m-am distanțat de "femeia-dragon". Și m-am băgat repede pe aleea din fața blocului meu. Și m-am închis în casă. Și m-am abținut să nu plâng.

Uneori mă întreb: care dintre cele două o fi mai gravă - prostia sau răutatea? Că bine zicea Florin Piersic: "S-a făcut lumea atât de rea încât mă minunez că se mai face ziuă".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News