Data publicării:

Ce subiecte va discuta Ponta cu delegaţia comună FMI, CE și BM

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Primul-ministru Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, vor avea miercuri o nouă întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale. Întâlnirea va avea loc la ora 13:00 la Guvern.

Pe ordinea de zi sunt măsurile pe care Guvernul intenţionează să le ia, şi anume reducerea TVA-ului pentru alimente la 9% şi acordarea celei de-a doua tranşe de majorări salariale.

Oficialii fondului sunt îngrijoraţi de faptul că executivul nu va avea banii necesari pentru a aplica aceste hotărâri. Asta în condiţiile în care, secretarul de stat, Liviu Voinea anunţa recent că România trebuie să se împrumute de pe piaţa internă iar premierul Victor Ponta vorbea despre reînnoirea acordului cu FMI.

Marți, la finalul ședinței de Guvern, premierul Victor Ponta a afirmat că, pe baza discuțiilor avute cu ministrul Finanțelor și cu guvernatorul BNR, poate spune că Guvernul și-a îndeplinit toate obligațiile privind deficitul bugetar, reformele structurale și va respecta prevederile acordului încheiat cu instituțiile financiare internaționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel