Data publicării:

Ce spunea noul purtător de cuvânt al PSD despre Traian Băsescu. Posibilă acuzație gravă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Liderul eurodeputaților PSD, Cătălin Ivan, a fost confirmat, marți, de către Victor Pota, în funcția de purtător de cuvând al social-democraților. Chiar în ziua alegerilor, 9 decembrie, Ivan făcea o declarație despre Traian Băsescu, care a trecut aproape neobservată în tensiunea momentului. Dincolo de campania electorală, aceasta ar putea sugera strategia USL în lupta cu președintele Băsescu.

Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, l-a acuzat, duminică, pe Traian Băsescu, de faptul că prin mesajele sale, în special cel din 8 decembrie, transmis de pe pârtia din Predeal, șeful statului a făcut un gest de ”trădare națională”. Citite în această cheie, declarațiile președintelui pot fi folosite pentru înlăturarea din funcție, odată ce USL are majoritatea constituțională. Dacă 2/3 din Parlament votează pentru punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a președintelui României, acesta poate fi demis, fără referendum, urmând să fie judecat de ÎCCJ.

În ziua dinaintea alegerilor parlamentare, președintele Traian Băsescu îndemna românii să meargă la vot, atacând totodată și Guvernul condus de Victor Ponta. Mesajul a fost dezbătut superficial de presă, prins fiind în tumultul scrutinului legislativ. ”De şapte luni avem la putere lideri politici care atacă permanent Uniunea Europeană şi liderii Uniunii. De 7 luni avem la putere lideri politici care atacă permanent parteneriatul cu Statele Unite”acuza Traian Băsescu.

Dl. Ivan a susținut că, pe lângă partizanatul de care dă dovadă (la rândul său neconstituțional), Băsescu face și un gest grav de trădare națională, afirmând că premierul este anti-european și anti-american. Prin aceste afirmații, președintele pune în pericol poziția țării noastre în Europa.

”După ce se vor liniști apele cu această campanie, toate declarațiile făcute de PDL și de Traian Băsescu ar trebui să fie în atenția unei comisii de specialitate din Parlament, pentru că acestea nu sunt doar niște declarații iresponsabile, ci și fără precedent, care pun în pericol chiar poziția României în Europa. Sunt declarații făcute de un șef de stat, ce trebuie judecate de instituțiile competente”, a subliniat Cătălin Ivan pentru DeCe News.

Constituția prevede că președintele țării poate fi, prin votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor, pus sub acuzare pentru înaltă trădare de către Parlament. ”De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept”, mai precizează articolul 96, (3),  din Constituție. Astfel, președintele va fi suspendat până la terminarea procesului la Înalta Curte de Casație și Justiție, care îl poate declara nevinovat, sau îl poate condamna, ceea ce ar produce demiterea  din funcție, fără referendum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel