Data publicării:

Ce spune Mitrea despre "cearta" din USL

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mion-mitrea
mion-mitrea

Sistarea audierilor miniștrilor din USL nu au la bază o ceartă între PSD și PNL, ci o chestiune de "timing", amânarea reuniunii  Birourilor Reunite ale Parlamentului pentru vineri dimineață fiind cerută de către liberali, a declarat, joi seară, la România TV, Miron Mitrea.

"Trebuiau să se formeze comisiile de specialitate şi s-au amânat pentru mâine. Programul va fi cu începerea audierilor. Nu există un program oficial care să schimbe audierile de mâine. Colegii de la PNL n-au venit la Birourile reunite şi au zis să o facem mâine. Nu a fost decât o chestiune de timing", a precizat Miron Mitrea.

Acesta a mai susținut că nu are cunoștință de vreo supărare și exclude ideea unor alte negocieri. "Nu am informaţii că s-au supărat. Ne-au rugat să amânăm pentru mâine audierile şi binenţeles că am fost de acord. Au venit câţiva colegi care au spus să amânăm pe mâine. A rămas că ne vedem mâine între 10 şi 11. Nu văd ce negocieri să mai aibă loc în Parlament", a adăugat Miron Mitrea, explicând faptul că "Tot ceea ce înseamnă formarea Guvernului a fost negociat cu liderii celor două partide şi s-a încheiat un protocol. S-a negociat totul şi s-a semnat protocolul,  iar pe baza acestuia se face Guvernul", a conchis Mitrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel