Data actualizării:
Data publicării:

Ce spune Filippo Mosca, italianul închis la Poarta Albă, despre condițiile de detenție. Despre el e scris în plicul primit de Klaus Iohannis

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Află în articol ce spune Filippo Mosca, italianul închis la Poarta Albă, despre condițiile de detenție. Klaus Iohannis ar fi fost informat despre acest caz de către un europarlamentar.

Klaus Iohannis a primit un plic în Parlamentul European. Ar fi vorba despre o scrisoare de la europarlamentarul italian Danti Nicola. Acesta i-ar fi scris președintelui României despre cazul lui Filippo Mosca, un italian închis la Poarta Albă din Constanța.

VEZI ȘI: Plic primit de Klaus Iohannis în Parlamentul European. Cine i l-a dat și ce s-ar afla în interiorul lui - Foto în articol

Tânărul în vârstă de 29 de ani, condamnat pentru trafic de droguri, este închis de nouă luni în România și acuză că este ținut în condiții mizere în închisoare. În timpul unei convorbiri telefonice cu mama sa, pe care reporterii La Repubblica au ascultat-o, el a povestit că trece printr-un calvar.

"Este de neimaginat cum o persoană poate fi tratată astfel", spune tânărul în convorbirea cu mama sa.

"Primele 28 de zile le-am petrecut într-o celulă foarte mică. Dușul era o țeavă care cobora din tavan. Camera era plină de gândaci, chiar umblau pe tine", mai spune el. 

Cum a fost arestat tânărul

Filippo se află în închisoare împreună cu un alt italian, arestat odată cu el. Acesta susține că a venit în vacanță în România, dar la un moment dat o cunoștință i-ar fi cerut să livreze un pachet la hotelul lor. Mai târziu, acesta ar fi descoperit că înăuntru se aflau 150 de grame de droguri.

"A fost foarte dificil. Gardienii erau ostili, ca străin nu știam ce mi se întâmplă", a mai spus acesta.

După primele săptămâni, cei doi italieni au fost transferați la închisoarea Poarta Alba.

"Ne-au dus într-o celulă din secția 5, care era nefolosită de mult timp. Era un covor de excremente. Chiar și saltelele erau pline. Erau țânțari și muște peste tot. Lângă toaletă era o găleată imensă plină de gunoaie. O situație inumană", spune Filippo.

"M-am simțit umilit, fără demnitate. Am încercat timp de opt ore să facem locul locuibil, apoi ne-am prăbușit. Dimineața devreme, prietenul meu m-a trezit pentru că auzea zgomote în interiorul sacilor. Am găsit înăuntru un șobolan de mărimea unei pisici. Nu am fost niciodată singuri în acea cameră, șobolanii ieșeau constant din țevi", a mai spus Filippo.

În plus, acesta a povestit că sunt nevoiți să cumpere mâncare.

"Este nevoie de bani pentru că mâncarea este atât de dezgustătoare încât doar cei fără posibilități o acceptă, dar la comisariat prețurile sunt de patru ori mai mari decât afară. Trebuie să cumperi totul, chiar și apa, altfel nu există decât apa de la robinete și este galbenă", a declarat el.

Cazul lui a ajuns la Bruxelles

Cazul lui Filippo Mosca a ajuns la Bruxelles. Pe această temă, după cea prezentată de Ignazio Corrao, europarlamentarul italian Pietro Bartolo va prezenta, în scurt timp, o adresare oficială Comisiei Europene, scrie La Repubblica.

O inițiativă care a adunat deja sprijinul altor zece deputați UE: Elisabetta Gualmini, Patrizia Toia, Brando Benifei, Camilla Laureti, Alessandra Moretti, Daniela Rondinelli, Massimiliano Smeriglio, Giuliano Pisapia, Beatrice Covassi, Franco Roberti.

"Dar numărul semnăturilor cresc, vom strânge semnături până în weekend, apoi va fi depus oficial", au spus surse din anturajul lui Bartolo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel